Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O carte pe zi: `Promisiunea`, de Damon Galgut

Editura LITERA
Promisiunea

Un roman al unui scriitor sud-african care a fost încununat cu Premiul Booker în 2021. Juriul motiva decizia: „Un tur de forță... O demonstrație spectaculoasă a modului în care romanul ne poate face să privim și să gândim dintr-o perspectivă nouă“.

Damon Galgut, despre care nu se știe mai nimic la noi, unul dintre marii scriitori ai lumi, s-a născut în 1963 la Pretoria, în Republica Sud-Africană, și a publicat primul său roman la șaptesprezec ani. A scris mai multe romane și povestiri, a câștigat multe alte premii, în afara celui menționat mai sus, conform Mediafax.

Despre romanul de față, excelent în sine și foarte bine tradus, editorii scriu: „Promisiunea schițează destrămarea violentă a unei familii sud-africane albe, proprietara unei ferme de lângă Pretoria. Pe patul de moarte, Rachel Swart îi cere soțului ei să-i promită că, după ce i-a slujit ani la rând cu credință, Salome, servitoarea de culoare a familiei, va avea casa ei, pământul ei... Și totuși, un deceniu după altul, promisiunea rămâne neîndeplinită, ba mai mult, constituie un factor de tensiune majoră în sânul familiei, mai ales între copiii lui Rachel: Anton, băiatul destinat unui viitor de aur care suferă pentru că nu și-a atins nici pe departe potențialul; Astrid, a cărei putere constă în frumusețea ei; și mezina, Amor, a cărei viață e modelată de un sentiment nebulos de vinovăție. Reuniți de patru înmormântări în decursul a treizeci de ani, tot mai puținii membri ai familiei Swart reflectă atmosfera țării lor, fiind animați de resentimente, de senzația înnoirii și, în cele din urmă, de speranță. La finalul lecturii acestei epopei ce se desfășoară pe fundalul mersului neabătut al istoriei, cititorii se vor regăsi fără îndoială transfigurați”.

Romanul are patru părți, fiecare desfășurându-se la câte una dintre înmormântările mențioante.

„Absolut fascinant, romanul lui Galgut își plasează personajele în trama istorică, întrețesută cu o seamă de teme complicate, pentru a dezvălui impactul devastator al privilegiilor albilor și al rasismului instituțional.“ Booklist

„Un număr surprinzător de romancieri sunt foarte buni; puțini sunt extraordinari... Damon Galgut face parte din această companie selectă. A-i lăuda romanul pentru caracteristicile sale – pentru seriozitate; pentru echilibrul dintre libertatea formală și eleganță; pentru umorul, precizia, autenticitatea sa umană – ar fi inadecvat și insuficient. Pur și simplu trebuie să-l citiți.“ Claire Messud

Damon Galgut – Promisiunea. Traducere din limba engleză și note de Mariana Piroteală. Editura Litera. Colecția Clasici contemportani. 319 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.