O casă din Caraş-Severin devastată de un incendiu

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 05-11-2020

Actualizat: 05-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Foto Mediafax

O casă din localitatea Ocna de Fier, judeţul Caraş-Severin, a fost distrusă de un incendiu care a avut loc în cursul nopţii de miercuri spre joi, focul afectând acoperişul locuinţei, în întregime, trei camere şi bucătăria, potrivit Agerpres.

Pentru stingerea incendiului au acţionat două echipaje de pompieri militari din Reşiţa şi unul de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bocşa, focul fiind lichidat după o intervenţie care a durat peste trei ore, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

Nu au fost înregistrate victime.

Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului ar fi un coş de fum izolat necorespunzător.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri