O catedrală simbol prinde contur în zona de sud a Basarabiei. Au fost montate turlele și crucile

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-08-2020

Actualizat: 11-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În apropierea orașului Cantemir din Republica Moldova, la Cania, se înalță o biserică simbol închinată sfinților români, precum și tuturor eroilor jertfiți pentru eliberarea Basarabiei, potrivit basilica.ro.

Construcția este o adevărată catedrală în zona Basarabiei de Sud, a remarcat Episcopul Veniamin. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2000, iar lucrările au început în 2004.

Luni, 10 august, au fost înălțate cele trei turle și trei cruci ale lăcașului de cult.

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, nor şi în aer liber

După slujba oficiată cu acest prilej, PS Veniamin și-a exprimat speranța ca până în toamna acestui an, să fie încheiate lucrările la acoperișul bisericii și apoi cu celelalte lucrări, „încât bucuria noastră să fie deplină când vom putea să oficiem Sfânta Liturghie în măreața Catedrală din zona Cantemirului”.

Citește și: Elena Udrea exultă la vestea candidaturii lui Băsescu la Primăria Capitalei: Gata, s-a terminat cu gluma!

„Această biserică simbol, mausoleu pentru toți eroii jertfiți pentru eliberarea Basarabiei va fi o cetate a credinței și a neamului nostru, o cetate a Ortodoxiei și loc de rugăciune, de meditație și de binecuvântare pentru cei care vor păși pragul acesteia ca pelerini sau enoriași, dar și ca oaspeți ai Episcopiei”.

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi în aer liber

La eveniment au fost prezenți parohul din Cania, preotul Vasile Burduja, care este și protoiereul Cantemirului și Tigheciului, precum și Arhimandritul Ștefan Gușă, starețul „Mănăstirii Sfinții Împărați Constantin și Elena” de pe Movila lui Burcel (Vaslui).

La avansarea lucrărilor a contribuit și Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte și Departamentul Românilor de Pretutindeni, alături de Patriarhia Română, Arhiepiscopia Bucureștilor și alți binefăcători, a precizat Episcopul Veniamin.

Vezi mai multe detalii pe pagina de Facebook a Episcopiei Basarabiei de Sud.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri