Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O chestiune de zile retragerea lui Iohannis?

Base stolo
De cealaltă parte propaganda pro-Cotroceni au pus tunurile pe prezidențiabilul ACL numindu-l "premierul Grivco" și deci știrbind și mai tare din imaginea celui care la început părea că nu are cum să își strice imaginea de inocent. În acest condiții apar tot mai des zvonurile potrivit cărora Klaus Iohannis s-ar putea retrage din cursă pe modelul brevetat deja de Traian Băsescu și Theodor Stolojan în 2004. Singura dilemă e dacă va fi cu lacrimi și cine le va vărsa totuși. Rugat să intervină și să nege public faptul că actualul șef liberal nu a fost la Grivco, Crin Antonescu s-a rezumat a face asta doar în fața colegilor lui de la Senat și nu și public în ciuda rugăminților secretarului general al partidului care și-a dat seama că scandalul îl duce pe Iohannis spre prăpastie. Mircea Geoană inițial a negat public că Iohannis ar fi fost acolo și doar la câteva ore a negat că ar fi zis altceva. Unii susțin că e o chestiune de zile până la momentul în care Iohannis se va retrage din cursă. Alții susțin că nu o va face acum, dar că după ce va vedea că nu mai are nici o șansă va ceda în fața evidenței. Sunt însă și destui care nu cred în retragerea lui Iohannis. Cei de la Inpolitics au făcut o cronologie a actualului scandal + o mică analiză în care este implicat prezidențiabilul PNL și susțin că șansele ca el să ajunga la startul oficial al jocului sunt extrem de mici: Inițial, a fost o replică inocentă a lui Ponta, într-un interviu pentru ”Adevărul”, acum mai bine de o lună: ”Strict, despre dl Voiculescu, am mai spus-o, ştiu că e la modă să te speli pe mâini, eu am fost în 2009 la GRIVCO, cu domnul Iohannis, când urma să fie domnul Iohannis prim-ministru, eram un mic purtător de cuvânt, da, dar nu mă vedeţi în 2014 apucând-o să spun că de fapt n-am fost (…)Aici nu vorbim de GRIVCO, aici vorbim de întâlnirea cu domnul Voiculescu, că nu ne-am văzut la GRIVCO, ne-am văzut în alte zone”. Pe 25 august, a venit replica lui Iohannis, la B1TV: ”Victor Ponta știe foarte bine că nu am fost niciodată la Grivco. Nu am avut nicio treabă cu niciun lucru care se numește Grivco. Îl provoc pe Ponta să aducă orice probă, oricât de mică sau indirectă care să dovedească faptul că eu am fost la Grivco. Nu am negociat nimic cu Victor Ponta, el a fost un personaj secundar. Nu am avut nicio treabă cu niciun lucru care se numește Grivco. Am aflat după multă vreme ce-i aia Grivco”. La întrebarea de ce a așteptat atît de mult Iohannis mai înainte să dezmintă, răspunsul ar fi, probabil, că a vrut să vadă dacă apare și vreo dovadă concretă în acest sens, lucru care nu s-a întîmplat. Simțind vînt în pînze, neamțul a contraatacat, ulterior, sperînd să transforme asta într-un avantaj. Povestea nu s-a calmat, dimpotrivă. A urmat atacul lui Șova, în presă: ”Din 2009 s-a spus despre prezenţa lui la Grivco de o mie de ori. Dar unde i s-a propus să fie premier? Domnul Iohannis nici nu nimerea clădirea Parlamentului dacă nu venea la Grivco întâi”. Miza creștea de la o zi la alta: alt lider politic, fostul ministru Codruț Șereș, a ieșit, netam-nesam, la rampă, cîteva zile după Șova, pentru a confirma că l-a primit personal pe Iohannis la Grivco, deși Ponta declarase din capul locului că nu la sediul respectiv avuseseră loc întîlnirile. Șereș declară, pentru Evenimentul zilei: ”
Johannis minte. Am fost de față când s-a întâlnit cu Voiculescu la GRIVCO. Voiculescu e un om puternic. Nu l-ar fi numit premier al coaliției GRIVCO dacă nu-l vedea și nu avea garanții. Nu înțeleg jocul lui Johannis, dar se face de râs. Am fost prea mulţi prezenți acolo”. În condițiile în care Ponta vorbește de o întîlnire în afara Grivco, iar Șereș de una în interiorul ei, mesajul public e că Iohannis a avut nu una, ci chiar mai multe întîlniri cu Voiculescu. Replica lui Iohannis nu întîrzie: ”Nu, vă spun, și v-am mai spus de atâtea ori. Nu m-a interesat nici persoana Voiculescu, nici partidul Voiculescu sau cum s-o fi numit el pe parcurs în diferite etape, nu am negociat niciodată ceva” , a spus el, într-o conferință de presă, acuzîndu-l pe Șereș că minte. În horă intră și alți lideri, precum Crin Antonescu și Mircea Geoană, ale căror declarații pe acest subiect mai degrabă bulibășesc lucrurile decît să le limpezească. Per ansamblu, însă, ei nu confirmă vreo întîlnire Iohannis-Voiculescu, ceea ce poate fi un punct în avantajul neamțului. Sintetizînd, Iohannis a declarat tranșant și nu doar o dată, că nu a avut nicio discuție cu Dan Voiculescu, la Grivco ori în altă parte. Punct. Și acum, o întrebare: de ce atîta tevatură în legătură cu o presupusă întîlnire aidoma altor sute și mii care au avut și au loc în politică? Și dacă Iohannis se vedea cu Voiculescu, oare care era problema? A negociat cu el pînă și Băsescu, atunci cînd l-a adus la guvernare, în 2004, ce era rău pentru primarul sibian să fi avut vreo discuție cu bossul Intact, lider al unui partid, în 2009, care se afla în troica PNL-PSD-PC care îl nominalizase pe Iohannis candidat de premier? Dacă Iohannis dădea vreo declarație ambiguă, de genul ”Oi fi fost, nu mai țin minte exact, în perioada aia am avut foarte multe întrevederi și negocieri…”, problema era ucisă în fașă. La fel și dacă declara explicit că s-a întîlnit cu magnatul. Așa, însă, a fost creat un orizont de așteptare uriaș, ideea de bază nefiind atît întîlnirea, cît posibila minciună a lui Iohannis la adresa românilor. Unui candidat cu profilul său, serios, etnic german, un monument de sobrietate, incapabil de perorațiile interminabile ale altor politiceni, i se poate ierta, cel mult, lipsa umorului, dar nu și nesinceritatea. Cine minte cu atîta nerușinare pentru o temă măruntă, de-a dreptul nepericuloasă, cînd e candidat, probabil va face ravagii odată ajuns președinte. E de așteptat, în consecință, ca, în zilele următoare să apară dovezi de netăgăduit (foto, video etc) ale unei întîlniri Iohannis-Voiculescu, urmată de forfaitul liberalului. Că PDL se pregătește pentru lansarea înlocuitorului Predoiu o dovedește destul de limpede, dacă se confirmă, și plantarea lui Felix Tătaru drept strateg al campaniei prezidențiale a ACL. Citeste si: GMP Advertising: NU am semnat cu nici unul din candidatii la prezidentiale Se știe că Tătaru e un om de casă al PDL, pentru care a făcut 7-8 campanii electorale în ultimul deceniu, multe contra PNL, fiind tras pe linie moartă doar după alegerile din 2008, cînd s-a aflat că încasase bani grei de la Omar Hayssam, iar Băsescu nu a dorit să-și mai asocieze imaginea cu cea a unui consultant plătit de un terorist cu acte în regulă. Or, cutuma în politică e că orice candidat își alege singur colaboratorii cel mai apropiați, nu îi ”înghite” pe cei livrați de un partid pînă de curînd advers. Cui va folosi, în principal, această rocadă, e deja o altă discuție, pentru care merită să așteptăm cîteva zile.  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.