O comună din Alba a furat startul Zilei de Curățenie Națională

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 13-09-2024

Actualizat: 13-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O comună din județul Alba a furat startul programului național de curățenie, chiar înainte ca maghiarii să își organizeze zilele culturale din zonă. La eveniment a participat fostul ministru Tánczos Barna, inițiatorul propunerii legislative Ziua de Curățenie Națională susținută atât de UDMR, cât și de parlamentari ai partidelor de guvernământ și de opoziție. În comuna Șona din județul Alba, comunitatea maghiară se pregătește pentru cea de-a 3-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare. Deși este o comunitate mică, aceasta consideră că, pe lângă programele culturale, este esențial să identificăm punctele comune care unesc întreaga comunitate, deoarece problemele cu care se confruntă toți locuitorii sunt aceleași.

Astfel, la inițiativa asociației comunității maghiare din zonă, Primăria s-a arătat deschisă să organizeze demersul pentru o acțiune de curățenie locală, care, conform inițiativei 'Let’s Do It, Romania!', ar fi trebuit să aibă loc în a treia sâmbătă din septembrie. Cu toate acestea, locuitorii comunei au furat startul.

content-image

Fostul ministru Tánczos Barna a subliniat că vom avea o țară curată doar dacă toți contribuim la acest efort. „De aceea am susținut inițiativa 'Let’s Do It, Romania!' și am propus instituirea celei de-a treia zi de sâmbătă din septembrie, în fiecare an, ca Ziua de Curățenie Națională. Este esențial să sprijinim activitatea organizațiilor civile, care joacă un rol crucial în mobilizarea comunităților locale. În acest caz, o organizație civilă maghiară nu doar că a reușit să animeze comunitatea maghiară, dar a găsit și parteneri în zona administrativă, integrând astfel comuna într-o inițiativă națională.”

Teodor Florin Mărginean, primarul comunei Șona a subliniat la rândul său importanța colaborării și implicării tuturor locuitorilor în păstrarea unui mediu curat și sănătos: „ Suntem o comunitate unită, cu o diversitate culturală extrem de bogată, și credem că doar prin eforturi comune putem asigura o armonie socială și un viitor mai bun pentru toți. Problemele noastre sunt aceleași, indiferent de etnie sau cultură, de aceea este esențial să lucrăm împreună pentru a construi un viitor comun” De asemenea, el a mulțumit fostului ministru Tánczos Barna pentru susținerea inițiativei și pentru eforturile de a aduce în prim-plan problema protecției mediului și a responsabilității sociale. „Este un pas important spre un viitor mai curat și mai responsabil. În comuna noastră, am furat startul acestui program național de curățenie tocmai pentru a arăta că ne pasă de comunitatea noastră și de mediu," a adăugat primarul.

content-image

Zilele Culturale Maghiare, aflate la cea de-a 3-a ediție, reprezintă nu doar o sărbătoare a tradițiilor și culturii, ci și un moment în care se subliniază importanța solidarității și a responsabilității comune pentru un mediu mai curat și o comunitate mai puternică.

Asociația comunității maghiare din zonă a organizat nenumărate programe culturale care au avut scopul de a aduce mai aproape etniile și de a încuraja dialogul intercultural. Pe lângă aceste inițiative culturale, asociația a desfășurat și programe care vin în beneficiul tuturor locuitorilor, cum ar fi screening-ul medical împotriva cancerului de sân, de care au beneficiat toți membrii comunității.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri