O culturistă în vârstă de 20 de ani a murit din cauza deshidratării: ' Lua pastile extrem de periculoase'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 05-03-2025 19:36

Actualizat: 05-03-2025 21:36

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Jodi Vance, o culturistă americană în vârstă de 20 de ani, a decedat săptămâna trecută „din cauza complicaţiilor survenite în urma unei deshidratări severe”, a anunţat familia ei într-o postare pe Instagram.

Potrivit NBC News, Jodi Vance se afla în Ohio la  Arnold Sports Festival din Columbus când a început să se confrunte cu o senzaţie de disconfort înainte de a fi dusă la spital.

„În ciuda tuturor eforturilor medicilor, aceştia nu au reuşit să o resusciteze”, se arată în comunicat.

„Recent, sănătatea ei devenise destul de îngrijorătoare, iar acum ştim de ce”, a explicat antrenorul lui Jodi, Justin Mihaly, într-un videoclip postat pe Instagram.

Familia fostei sportive a anunțat decesul print-un comunicat.

„Din partea familiei lui Jodi și a apropiaților ei: pentru cei care nu ați auzit încă, Jodi a decedat ieri seară. Inima ei s-a oprit din cauza complicațiilor apărute în urma unei deshidratări intense. În ciuda eforturilor făcute de personalul medical, nu au reușit să o resusciteze.

Ea a fost o persoană minunată atât pe interior, cât și pe exterior și i se va simți lipsa zilnic. Ce s-a întâmplat a fost brusc și neașteptat. Vă rugăm să îi acordați familiei ei timp pentru a procesa această pierdere în pace. Dacă e ceva de învățat de-aici, e să vă puneți sănătatea pe primul loc”, a fost comunicatul familiei lui Jodi.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri