Arheologii israelieni au anunţat posibila descoperire a legendarului mormânt al Macabeilor, familie de preoţi iudei menţionaţi în Vechiul Testament care au luptat împotriva seleucizilor şi au întemeiat o dinastie regală în Israel între anii 167 - 37 î.Hr., conform unui material publicat de Associated Press şi preluat de Yahoo! News.
Autoritatea israeliană pentru Antichităţi a anunţat luni că în această lună au început lucrările de excavare ale unei structuri antice iar primele indicii descoperite se potrivesc descrierilor mormântului Macabeilor, care au preluat controlul Iudeii de sub stăpânirea seleucidă, punând bazele unui regat iudaic în secolul 2 î.Hr.
Experţii israelieni sunt de părere că mormântul, aflat în apropierea unei autostrăzi, într-o pădure, la vest de Ierusalim, este o descoperire arheologică foarte importantă, iar o parte dintre ei îl atribuie Macabeilor.
"Încă nu avem o dovadă directă", a precizat arheologul Amit Reem, coordonatorul săpăturilor.
Macabeii sunt consideraţi eroi atât în religia creştină, cât şi în cea mozaică. Sărbătoarea evreiască Hanukkah îl comemorează pe Mattathias şi pe cei cinci fii ai săi care s-au ridicat împotriva dominaţiei eleno-siriene seleucide care interzicea practicarea tradiţiilor iudaice. Cartea Macabeilor din Vechiul Testament, care include povestiri despre martirii iudei care şi-au dat viaţa pentru credinţa lor, inspiră şi o serie de tradiţii creştine.
La sfârşitul secolul XIX mai mulţi exploratori europeni au pornit în căutarea acestui mormânt. Epicentrul acestor căutări a fost o zonă aridă din apropiere de satul Midya din West Bank, un nume apropiat de Modiin, oraşul antic în care se spune că au fost îngropaţi Macabeii. Localnici arabi l-au îndreptat pe unul dintre exploratorii europeni spre o colină stâncoasă cu numeroase morminte săpate în piatră, spunându-i că sunt morminte ale iudeilor. În prezent arheologii sunt de părere că aceste morminte nu pot fi ale Macabeilor, dar totuşi ele au fost integrate ca atare în circuitele turistice şi cu ocazia Hanukkah se organizează acolo ceremonii în memoria luptătorilor împotriva dominaţiei seleucide.
Un alt explorator din secolul XIX a descoperit în apropiere un mormânt arab despre care a crezut că ar fi necropola lui Mattathias. Arheologii au demontat şi această teorie.
"A fost mai degrabă vorba de un optimism al exploratorilor decât de dovezi arheologice clare", a susţinut Amit Reem despre aceste descoperiri.
Un al treilea sit, în apropierea celorlalte două, a aprins însă imaginaţia arheologilor israelieni. Arheologul francez Charles Clermont-Ganneau a condus primele săpături în acest loc la sfârşitul secolului XIX şi a descoperit o podea acoperită de un mozaic cu o cruce bizantină. Apoi situl a fost abandonat până în această lună când arheologi israelieni au reluat săpăturile.
Conform lui Amit Reem, crucea bizantină de pe mozaic reprezintă un indiciu important. Ea apare pe podeaua unei nişe mortuare din sit şi este o descoperire arheologică unică, fapt ce ar putea însemna că marchează locul în care a fost îngropată o personalitate proeminentă. Expertul israelian este de părere că bizantinii au marcat astfel locul unde se află mormântul Macabeilor.
Conform istoricului iudeo-roman Iosephus Flavius, din secolul I d.Hr., Mormântul Macabeilor era o structură înaltă, ce putea fi văzut de pe Marea Mediterană, prevăzută cu coloane de piatră şi decorat cu şapte piramide. Amid Reem a anunţat descoperirea a patru piloni groşi de coloane în sit, ceea ce indică faptul că structura ar fi avut aproximativ 5 metri înălţime. De asemenea, dalele de piatră menţionate de arheologul francez Clermont-Ganneau în secolul XIX, dar care au dispărut de pe sit, ar fi putut fi bazele celor şapte piramide, conform descrierii rămase de la istoricul iudeo-roman. În prezent acest sit se află într-o pădure, dar înainte de plantarea copacilor ar fi fost vizibil de pe mare.
Echipa de arheologi condusă de Amid Reem trebuie să-şi continue săpăturile pentru a afla dacă aceste vestigii aparţin într-adevăr mormântului vechilor Macabei.AGERPRES
O echipă de arheologi israelieni anunţă posibila descoperire a mormântului Macabeilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.521
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.521

71
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
71

1.873
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.873

2.999
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.999

45
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
45

1.465
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.465

3.481
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.481

49
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
49

3.427
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.427

2.340
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.340

187
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
187

104
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
104

4.178
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.178
















Comentează