Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O expoziţie la Londra a fost dedicată creatorilor preferaţi ai familiei regale britanice. Rochia de mireasă a prinţesei Diana printre exponate

printesa Diana

De la voluminoasa rochie crem a prinţesei Diana purtată la căsătoria ei până la ţinute emblematice ale reginei Elizabeth a II-a, o expoziţie la Londra a fost dedicată creatorilor preferaţi ai familiei regale britanice, potrivit AFP, citat de news.ro

Împodobită cu dantelă vintage, perle şi mii de paiete, rochia Dianei este expusă la Palatul Kensington, începând de joi, într-o vitrină pe măsură, necesară pentru a putea găzdui trena de 7,62 metri, cea mai lungă folosită vreodată la o căsătorie regală.

Când au primit telefonul de la prinţesă, stiliştii Elizabeth şi David Emanuel, care începeau să devină cunoscuţi, au ştiut imediat că "era unul dintre acele momente ciudate în care ştii că viaţa ta nu va mai fi aceeaşi", mărturiseşte creatoare într-un videoclip inclus în expoziţie.

Într-un episod celebru, trena rochiei a apărut şifonată când Diana a coborât din trăsură în faţa Catedralei St. Paul, în 1981. Din fericire, stiliştii au fost prezenţi pentru a retuşa acest lucru.

Expoziţia oferă o idee despre munca din spatele rochiei, cu fotografii ale creatorilor, precum şi cheile seifului unde rochia a fost păstrată noaptea.

Elizabeth Emanuel îşi aminteşte că jurnaliştii au scotocit prin coşurile de gunoi ale atelierului pentru a găsi un indiciu despre design, aşa că designerii au decis să pună acolo resturi de ţesături pe care nu le foloseau pentru a-i induce în eroare.

Expoziţia se axează pe evoluţia stilului vestimentar al prinţesei Diana, de la rochiile cu flori la ţinute elegante şi de impact.

Într-un videoclip, stilistul David Sassoon, cu care prinţesa avea o relaţie strânsă, explică faptul că Diana a fost "foarte timidă" la prima lor întâlnire, dar a devenit imediat "foarte implicată în alegerea a ceea ce dorea".

Ea "înţelegea ce aşteptări avea publicul de la hainele ei ", afirmă creatorul, şi i-a "plăcut să încalce regulile", nepurtând adesea mănuşi, pălării, aşa cum cerea protocolul regal.

Mai multe rochii au fost împrumutate de fiii săi, prinţii William şi Harry, care au vorbit recent despre frământările mamei lor care ar fi împlinit 60 de ani la 1 iulie.

Popularul serial "The Crown" a recreat unele dintre ţinutele ei emblematice. "Stilul ei este din nou celebru", a spus Matthew Storey.

Expoziţia arată şi lunga relaţie dintre stilistul Norman Hartnell şi regina-mamă şi Elizabeth a II-a.

Fiul al unor proprietari de pub londonez, Norman Hartnell a început să creeze haine pentru regina-mamă în anii 1930.

El i-a confecţionat şi rochia de mireasă a reginei Elizabeth, apoi pe cea purtată la ceremonia de încoronare, în expoziţie fiind şi scrisori de mulţumire pe care suverana i le-a adresat.

Cea mai sexy rochie din expoziţie - cu corsaj decoltat şi  cu brocart auriu, inspirată din epoca gerogiană - aparţine prinţesei Margaret.

Destinată pentru un bal costumat, ea a fost creată în 1964 de costumierul de teatru Olivier Messel, al cărui nepot s-a căsătorit cu prinţesa. Prinţesa şi creatorul aveau o relaţie apropiată, aşa încât la moartea stilistului, ea a păstrat arhivele sale la Palatul Kensington.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.