O expoziţie şi o licitaţie cu obiecte de recuzită şi costume din saga britanică ''Downton Abbey'' are loc la Londra înaintea lansării, în luna septembrie, a ultimului lungmetraj inspirat din serial, ''Downton Abbey: The Grand Finale", informează AFP, potrivit Agerpres.
Fiecare are câte un exponat preferat. Charlie Thomas, de la casa de licitaţii Bonhams, spune fără ezitare: panoul cu sonerii pentru servitori, care apare încă de la primul episod al serialului, este articolul său preferat în cadrul licitaţiei.
''Pentru a demonstra că soneria funcţionează, ia priviţi!'', spune el amuzat acţionând butonul. ''Mă aştept ca cineva să-mi aducă ceaiul în mai puţin de un minut''.
Preţul estimat al acestui panou este cuprins între 5.800 şi 8.100 de euro. ''Dar presimt că se va vinde mai scump'', a spus acest specialist, cel care a făcut toate estimările de preţ pentru licitaţie.
Licitaţia online a început luni şi se va încheia pe 16 septembrie. În paralel, publicul poate descoperi obiectele în cadrul unei expoziţii la Londra.
''Există un interes imens de peste tot din lume - America, Europa, Asia'', a spus Charlie Thomas.
''Oamenii s-au îndrăgostit de personajele'' din Downton Abbey.
Serialul, creat de Julian Fellowes şi difuzat pentru prima dată în 2010 în Regatul Unit înainte de a cuceri întreaga lume, povesteşte, pe parcursul a şase sezoane şi 52 de episoade, viaţa unei familii de aristocraţi, familia Crawley, şi a servitorilor lor pe parcursul a 30 de ani.
Producţia a fost urmărită de peste 120 de milioane de telespectatori din lumea întreagă, potrivit casei de licitaţii Bonhams.
Două lungmetraje inspirate din serial au fost lansate în 2019 şi 2022. Cel de-al treilea, ''The Grand Finale'', va avea premiera pe marile ecrane în septembrie.
''Glamour''
O vizitatoare a expoziţiei remarcă fascinată bastonul personajului Violet Crawley, interpretat de actriţa Maggie Smith, care a murit în septembrie 2024. ''Este într-adevăr un obiect frumos'', a spus vizitatoarea, care nu şi-a dezvăluit identitatea. ''Aş vrea să-l ofer soacrei mele care va împlini 70 de ani, dar nu sunt sigură cum o să interpreteze gestul'', a spus ea zâmbind.
Printre piesele cele mai importante ale licitaţiei: automobilul soţilor Grantham (estimat între 29.000 şi 40.000 de euro), care datează din 1925, şi merge încă foarte bine, potrivit lui Charlie Thomas; rochia de mireasă purtată de Lady Mary la căsătoria cu Matthew Crawley (sezonul 3, episodul 14), estimată la o sumă între 3.500-5.000 de euro, o pereche de pantaloni largi purtată de Lady Sybil (sezonul 1, episodul 4), estimată la acelaşi preţ.
''Cel mai mult îmi plac rochiile. Sunt extraordinare'', a spus Hailey Bradley, o americană de 23 de ani care trăieşte la Londra. A venit la expoziţie pentru a vedea toate piesele de aproape. ''Este atâta glamour'', a spus tânăra, care se descrie ca un ''mare fan'' al serialului.
Lucia Campara, o italiancă din Milano, vizitează expoziţia alături de soţul ei şi de fiica lor de 11 ani, Giulia. Îşi petrec vacanţa în Marea Britanie pentru a vizita repere importante din viaţa scriitoarei Jane Austen, din universul ''Harry Potter'' şi din saga ''Downton Abbey''.
''Expoziţia e ocazia unică de a vedea toate aceste obiecte care vor dispărea'', a explicat ea. Dar Lucia nu are de gând să liciteze: ''cele mai bune piese vor costa foarte mult şi, oricum, nu ne vor fi cu adevărat utile în viaţă''.
Jenny Foster, o britanică de 85 de ani, admiră rochiile specifice anilor '20. Îşi exprimă părerea de rău că saga ''Downton Abbey'' se va încheia. ''De fapt voi revedea probabil întreg serialul pentru că am mai uitat numite fragmente'', a spus ea.
Încasările în urma vânzării de bilete şi a licitaţiei vor fi donate unei organizaţii caritabile britanice, ''Together for Short Lives'', în beneficiul copiilor bolnavi.
Comentează