O fată de 15 ani a intrat cu motociclul într-un gard - Un pasager de aceeaşi vârstă a fost rănit

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-07-2023

Actualizat: 19-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O fată de 15 ani a intrat cu motociclul într-un gard în localitatea Gherăieşti, marţi seara, un pasager de aceeaşi vârstă fiind rănit, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres.

"La data de 18 iulie, în jurul orei 21,20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Gherăeşti. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce o minoră de 15 ani, din Gherăeşti, conducea un motociclu, pe strada Morii, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil", se precizează într-un comunicat transmis miercuri de IPJ Neamţ.

Conform aceleiaşi surse, în urma evenimentului rutier a fost rănit un alt minor de 15 ani, pasager pe motociclu.

Poliţiştii continuă cercetările într-un dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri