Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie de 49 de ani din Bistriţa-Năsăud, venită în ţară din Irlanda, a murit la domiciliu din cauza COVID-19

msn.com
deces covid mort decedat spital pacient autopsie

O femeie de 49 de ani originară din comuna bistriţeană Maieru, venită recent în ţară din Irlanda împreună cu soţul, a decedat la domiciliu din cauza COVID-19.

Diagnosticul s-a aflat abia la autopsie, având în vedere că femeia nu a apelat la ajutor medical, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES, vineri, de către şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu.

Decesul s-a produs în data de 11 august, iar vineri autorităţile bistriţene au anunţat că există un nou deces al unui pacient cu COVID-19 din judeţ, cel de-al 623-lea de la debutul pandemiei, informează Agerpres.ro.

Anca Andriţoiu a explicat că, la data la care femeia a venit în ţară, împreună cu soţul, Irlanda se afla încă pe lista ţărilor din zona verde, astfel că cei doi, care nu erau vaccinaţi împotriva COVID-19, nu au necesitat plasarea în carantină.

"Este o persoană care a venit în ţară, în 20 iulie, din Irlanda, împreună cu soţul. În perioada aceea, Irlanda era în verde şi după aceea s-a transformat în alte culori. Femeia nu avea nicio restricţie. (...) După câteva zile au apărut simptome la soţ, dar nu au făcut nimic, absolut nimic: nu au consultat medic, nu au luat medicamente, nu s-au testat - nimic. După alte vreo două-trei zile de la soţ, au apărut simptomele soţiei, tot aşa, fără să ia nicio măsură. Şi atât de rapid au mers la ea, încât a decedat la domiciliu. Nu avea boli cunoscute, nu i-au găsit nimic nici la autopsie. Ducând-o la autopsie, au găsit plămânii transformaţi sugestiv pentru COVID. S-a făcut testul imediat la Medicină Legală şi a ieşit pozitiv", a declarat şefa DSP Bistriţa-Năsăud.

A doua zi după decesul femeii, soţul, care a început să se simtă tot mai rău, a chemat Ambulanţa. La spital s-a confirmat că şi el era infectat cu SARS-CoV-2, astfel că a fost internat.

În urma declanşării anchetei epidemiologice, unele rude ale familiei revenite din Irlanda au fost plasate în carantină.

Şefa DSP Bistriţa-Năsăud mai spune că există informaţii că cei doi soţi ar fi fost plecaţi şi la Băile Felix, în perioada de după venirea în ţară.

La această dată, în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt înregistrate 69 de cazuri active de COVID-19, dintre care 20 sunt tratate în spital.

Dintre pacienţii spitalizaţi, doi sunt internaţi la Secţia de Terapie Intensivă, printre ei fiind şi o femeie de 38 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.