O femeie în vârstă de 78 de ani a murit, marţi, după ce a fost lovită în halta Dodeşti de un tren care se deplasa pe direcţia Bârlad - Iaşi, conform agerpres.ro.
Potrivit autorităţilor, echipajul solicitat să intervină la faţa locului nu a mai putut face nimic pentru salvarea femeii, fiind constatat decesul.
"Poliţia Municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren. Apelul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Bârlad, care au constatat că o femeie în vârstă de 78 de ani a traversat calea ferată fără să se asigure, moment în care a fost lovită de un tren IR, în halta Dodeşti. În urma impactului, femeia a decedat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu.
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor care au condus la producerea evenimentului.
Comentează