Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie de 78 de ani, acuzată pentru a treia oară de jaf la o bancă

shutterstock.com
condamnare justitie ciocanel

O femeie în vârstă de 78 de ani cu două condamnări anterioare pentru jafuri comise la bănci este vizată de noi acuzaţii similare după ce ar fi dat o lovitură în Missouri, Statele Unite, în timpul căreia i-ar fi înmânat unei casieriţe un bilet pe care scria "N-am vrut să te sperii", relatează luni The Guardian.

Bonnie Gooch a primit o condamnare la închisoare cu o cauţiune stabilită la 25.000 de dolari, după ce a fost acuzată de furt sau tentativă de furt de la o instituţie financiară în urma atacului comis miercurea trecută la Pleasant Hill, a relatat Kansas City Star.

Gooch a fost condamnată anterior după ce a comis un jaf la o bancă din California în 1977 şi un altul în suburbia Lee's Summit din Kansas City în 2020. Perioada sa de eliberare condiţionată pentru a doua infracţiune s-a încheiat în noiembrie 2021, informează Agerpres.

Potrivit documentelor depuse în comitatul Cass în cazul celui mai recent caz, în biletul pe care l-ar fi înmânat în timpul jafului ea cerea "13.000 în bancnote mici", adăugând: "Mulţumesc, îmi pare rău, n-am vrut să te sperii".

Femeia i-ar fi spus casieriţei să nu numere banii, ci "doar să-i dea" ei.

Camerele de supraveghere au surprins-o, de asemenea, lovind tejgheaua şi cerându-i casieriţei să se grăbească, au declarat procurorii din comitatul Cass.

Potrivit martorilor, suspecta era îmbrăcată în întregime în haine gri şi purta mănuşi de plastic, o mască N95 neagră şi ochelari de soare negri, conform City Star.

Procurorii au spus că ea mirosea puternic a alcool la momentul la care a fost oprită de poliţişti, la circa 3 kilometri distanţă. Agenţii au găsit banii împrăştiaţi pe podeaua maşinii. Ea a fost "foarte dură" cu ofiţerii.

"Este pur şi simplu trist", a declarat şeful poliţiei din Pleasant Hill, Tommy Wright, adăugând că suspecta nu suferă de o boală diagnosticată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.