O femeie din Bucureşti care nu a respectat măsura izolării în Caraş Severin s-a ales cu dosar penal

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-03-2020

Actualizat: 28-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie din Bucureşti s-a ales cu dosar penal, dar şi cu o perioadă de 14 zile de carantinare instituţionalizată, după ce a încălcat măsura autoizolării la domiciliu şi s-a deplasat de la Bucureşti la Moldova Nouă, potrivit Agerpres.

"Poliţia Oraşului Moldova Nouă a fost informată, sâmbătă, cu privire la faptul că o femeie de 28 de ani, faţă de care la data de 25 martie a fost dispusă măsura autoizolării la o adresă din municipiul Bucureşti, ar fi părăsit fără drept imobilul în care se afla izolată şi s-ar fi deplasat pe raza oraşului Moldova Nouă.

Citeşte şi: Precizări de la Primăria Capitalei - Ce riscă bucureștenii surprinși în parcuri

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânăra s-ar fi deplasat la data de 27 martie, cu trenul pe ruta Bucureşti - Timişoara, iar din Timişoara ar fi venit cu un taximetru până în oraşul Moldova Nouă", a informat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş-Severin, Flavius Militaru.

În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă şi continuă cercetările.

Faţă de femeia de 28 de ani a fost dispusă măsura administrativă a carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri