Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie din Ţara Galilor a susţinut 150 de examene pentru obţinerea permisului de conducere în locul altor candidaţi

masina volan dreapta

O femeie din Ţara Galilor care a susţinut aproximativ 150 de examene teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere în locul altor candidaţi a fost condamnată la opt luni de închisoare, relatează BBC, potrivit news.ro.

Inderjeet Kaur, în vârstă de 29 de ani, din oraşul Llanelli, Carmarthenshire, a recunoscut că a susţinut examenele în perioada 2018-2020.

Poliţia a anunţat că femeia a dat examenele în locul persoanelor cu dificultăţi în vorbirea limbii engleze.

Potrivit tribunalului din Swansea, la centrele de testare au apărut suspiciuni că Kaur se dă drept alte persoane, iar poliţia a fost informată.

Kaur a susţinut examenele în Swansea, Carmarthen, Birmingham şi Londra.

Inspectorul şef Steven Maloney a declarat că infracţiunile au fost comise din nevoi materiale.

”Fraude ca acestea prezintă riscuri semnificative pentru publicul larg”, a spus el.

Caroline Hicks, reprezentantă a Agenţiei pentru standardele şoferilor şi vehiculelor, a declarat că permisele de conducere obţinute în mod fraudulos ar putea fi anulate.

”Examenele practice şi testele teoretice au rolul de a ne asigura că oamenii au cunoştinţele, abilităţile şi atitudinea corecte pentru a conduce pe drumurile noastre. Fraudarea testelor pune vieţile oamenilor în pericol”, a adăugat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.