O femeie în vârstă de 101 ani, supraviețuitoare a gripei spaniole, vaccinată împotriva COVID-19

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 15-01-2021

Actualizat: 15-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: scotsman.com

Emily Lawson, o femeie în vârstă de 101 ani care s-a născut într-o perioadă în care omenirea era devastată de virusul gripei spaniole, a fost vaccinată împotriva maladiei COVID-19, joi, în Scoţia, informează DPA, potrivit AGERPRES.

Citește și: Marcel Ciolacu anunță un cutremur provocat de Florin Cîțu: Vrea să vândă – pe nimic! – cele mai puternice companii de stat!

Emily Lawson, găsită la vârsta de doar o lună în timp ce se afla într-un pat alături de mama ei bolnavă, care contractase virusul gripei spaniole şi nu mai putea să o îngrijească, a primit prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 din partea NHS Greater Glasgow and Clyde, o divizie a sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie.

A fost "doar o altă vaccinare", a declarat Emily, născută în 1919 în perioada în care omenirea s-a confruntat cu cea mai recentă pandemie globală. Gripa spaniolă a ucis aproximativ 50 de milioane de oameni pe plan mondial.

Guvernul britanic şi-a stabilit obiectivul de a vaccina 15 milioane de oameni împotriva maladiei COVID-19 din categoriile persoanelor vulnerabile până la jumătatea lunii februarie. Până acum, peste 3,2 milioane de britanici au primit prima doză a unui vaccin anti-COVID-19.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri