O femeie în vârstă de 51 de ani a fost preluată de SMURD şi transportată la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineaţă, pe strada Principală din localitatea Crevedia Mare, judeţul Giurgiu, în care au fost implicate două autoturisme, potrivit Agerpres.
"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în localitatea Crevedia Mare în urma unui eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Roata de Jos şi Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ.
Echipele de intervenţie au constatat că în eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar conducătorii auto, iar o femeie de 51 de ani care se afla la volanul uneia dintre maşini, are nevoie de îngrijiri medicale', se arată într-un comunicat de presă, emis joi, de ISU Giurgiu.
Femeia a fost preluată de paramedicii SMURD şi transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenţia Poliţiei, pentru cercetări.
Comentează