O fetiţă de 11 luni a fost în comă după ce a ingerat o pastilă de metadonă. Bunica şi părinţii fetiţei au fost arestaţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-08-2025 00:04

Actualizat: 18-08-2025 03:04

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


O fetiţă de 11 luni care locuia în Gosselies, lângă Charleroi, a intrat în comă după ce a ingerat o pastilă de metadonă, a relatat, duminică, RTL, potrivit news.ro

Urme de cocaină au fost, de asemenea, găsite pe biberonul ei. Potrivit RTL, bunica şi părinţii au fost inculpaţi.

Copilul a fost dus la clinica Notre-Dame de Grâce din Gosselies pe 15 iulie într-o stare care necesita o urgenţă absolută. Potrivit RTL, fetiţa îşi petrecuse după-amiaza cu bunica sa, cunoscută ca fiind dependentă de droguri. Potrivit bunicii sale, copilul ingerase din greşeală o capsulă de metadonă.

Raportul provizoriu al medicului legist precizează că „prezenţa metadonei este foarte suspectă de intoxicare voluntară de către o terţă persoană, posibilitatea ingerării accidentale fiind considerată foarte puţin probabilă”, explică o sursă judiciară publicată de RTL.

Mama copilului, care venise să îl ia de la bunica sa, a chemat serviciile de urgenţă. Ca şi tatăl, ea se află acum în arest preventivă. Bunica beneficiază de măsuri alternative la detenţie. Fetiţa a fost salvată de echipele medicale.

Tribunalul din Charleroi urmează să stabilească dacă bebeluşul a fost otrăvit în mod deliberat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri