Poliţiştii au destructurat o grupare specializată în săvârşirea infracţiunii de proxenetism care acţiona pe raza Sectorului 4 al Capitalei, informează un comunicat de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) remis, sâmbătă, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, vineri, poliţiştii din Capitală au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară şi 34 de mandate de aducere, într-un dosar penal ce viza persoane suspectate de proxenetism.
"În fapt, cei în cauză operau două saloane de masaj erotic cu circuit închis, unde, sub pretextul prestării de masaj erotic, angajatele întreţineau raporturi sexuale cu clienţii, pentru sume de bani cuprinse între 300 şi 500 de lei. La aceste saloane ajungeau clienţi străini, aduşi de taximetrişti, contra unor comisioane", se arată în comunicatul de presă.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Capitalei, au fost ridicate documente contabile ale firmei, obiecte destinate desfăşurării activităţii infracţionale, un autoturism de teren în valoare de aproximativ 20.000 euro, asupra căruia a fost instituit sechestru asigurător, şi au fost reţinute 5 persoane.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, urmând ca suspecţii să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
O grupare specializată în proxenetism care acţiona în Sectorul 4 a fost destructurată de poliţişti
Explorează subiectul
Articole Similare

57
VIDEO Incident pe Canalul Sulina: O navă încărcată cu 6.300 de tone de soia a eşuat
57

1.048
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.048

2.390
Victor Rebengiuc, după ce autorii amenințărilor cu moartea au fost săltați de poliție: "Cu ce drept să ameninţi oamenii care îşi manifestă părerile?"
2.390

1.636
Rădăcini comune pentru un posibil viitor procuror general și partenera președintelui: Satul din Vaslui unde „toți sunt neamuri”
1.636

33
Băut şi fără permis, a furat o maşină și a intrat cu ea într-un gard. Bărbatul a fost reținut
33

1.972
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
1.972

11
Preşedinta Asociaţiei 'Women for a Better Society' îndeamnă tinerii să privească politica drept un instrument esenţial
11

1.153
Judecătorii au decis ca iubita lui Adrian Kreiner să rămână în arest pentru omor: Procurorii dau date neașteptate din dosar
1.153

4.244
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
4.244

70
Plângere prealabilă făcută de FACIAS în cazul înghețării pensiilor. „Austeritatea încalcă legea”
70

1.294
FOTO Polițiști au mirosit rețeaua care aducea cocaină din Spania pentru cluburile din Bucureşti. Patru traficanți, prinși în flagrant / Captură și la Galați
1.294

22
Website pentru popularizarea Programului de Tranziţie Justă, lansat de Consiliul Judeţean Mureș
22

30
Joia Gurmanzilor la Sfântu Gheorghe - o tradiţie prin care se încearcă readucerea oamenilor în restaurante
30

















Comentează