Fostul jucător de fotbal american O.J. Simpson a fost eliberat condiţionat, după ce acesta şi-a petrecut ultimii nouă ani în spatele gratiilor pentru un jaf armat din Las Vegas, transmite CNN.
"O.J. Simpson a fost eliberat, este un om liber", a declarat Brooke Keast, purtător de cuvânt al Sistemului Penitenciar din Nevada.
Simpson a ieşit din închisoare duminică dimineaţă, fiind aşteptat de un prieten, anunță News.ro.
În iulie, autorităţile din Nevada au decisîn favoarea eliberării condiţionate a fostului jucător de fotbal american.
O.J. Simpson a împlinit recent 70 de ani.
După ce autorităţile au decis în favoarea eliberării lui, Sistemul Penitenciar din Nevada a luat măsuri pentru a-l proteja pe Simpson, acesta fiind mutat singur într-o celulă.
Acesta nu a fost primul său proces. El a fost achitat în 1995 pentru uciderea fostei sale soţii, Nicole Brown Simpson, şi a prietenului acesteia, Ron Goldman. “Procesul secolului”, cum a fost supranumit, a stârnit controverse aprinse în Statele Unite.
Fostul star al fotbalului american a fost descris de autorităţi drept un deţinut model la penitenciarul Lovelock, de securitate medie, aflat în deşertul Nevada.
Comentează