O jurnalista hispano-columbiana, Salud Hernanez-Mora, disparuta de sâmbata în nord-estul Columbiei, a fost rapita de o grupare de gherila, potrivit cotidianului spaniol El Mundo, care citeaza surse militare columbiene, transmite AFP.
'Aceasta jurnalista spaniola si corespondenta a El Mundo în Columbia, Salud Hernanez-Mora, este tinuta captiva de fortele de gherila', a scris luni cotidianul în editia sa online, precizând ca ea a disparut în regiunea Catatumbo (nord-est).
'Zona, unde accesul este dificil, este controlata de ELN', a adaugat publicatia. ELN (Armata de Eliberare Nationala) revendica mostenirea revolutionarului argentinian Che Guevara.
Salud Hernandez-Mora, jurnalista a cotidianului columbian El Tiempo si corespondenta a publicatiei spaniole El Mundo, a fost vazuta ultima data sâmbata în comuna El Tarra, conform unui comunicat al Ministerului columbian al Apararii, publicat duminica.
El Mundo citeaza o calugarita din aceasta comuna care a dat asigurari ca a vazut-o sâmbata pe jurnalista.
Ziarista relata despre o mobilizare care a urmat disparitiei a doi copii, gasiti apoi, potrivit El Mundo.
'Am cerut fortelor de securitate sa se concentreze cu prioritate pe identificarea locului unde se afla jurnalista @saludhernandezm', a scris pe contul sau de Twitter presedintele columbian, Juan Manuel Santos.
Mai multe grupari de gherila, printre care Fortele Armate Revolutionare din Columbia (FARC), Armata Populara de Eliberare (EPL) si ELN, sunt active în nord-estul Columbiei.
Comentează