O legendă a fotbalului a murit la 70 de ani

Autor: Anca Flondor

Publicat: 22-07-2025 15:43

Actualizat: 22-07-2025 18:43

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com

Legendarul fotbalist galez Joey Jones, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Liverpool și figură emblematică a clubului Wrexham, a decedat la vârsta de 70 de ani, au anunțat marți Federația Galeză de Fotbal și clubul Wrexham.

Wrexham, echipa la care Jones și-a început cariera și unde a petrecut trei perioade ca jucător, a transmis că fostul fundaș stânga a murit în cursul nopții, după o lungă suferință. „Un adevărat simbol al clubului, atât pe teren, cât și în afara lui, Joey va fi profund regretat de toți cei care l-au cunoscut”, se arată în comunicatul oficial.

Joey Jones a cunoscut consacrarea la Liverpool, unde a cucerit cinci trofee majore, inclusiv două Cupe ale Campionilor Europeni consecutive, în 1977 și 1978, titlul în Anglia (1977), Cupa UEFA și Supercupa Europei.

Clubul de pe Anfield l-a omagiat, subliniind devotamentul și pasiunea cu care a servit echipa: „Gândurile tuturor celor de la LFC sunt alături de familia și prietenii lui Joey în aceste momente triste”.

La nivel internațional, Jones a evoluat de 72 de ori pentru naționala Țării Galilor între 1975 și 1986.

În cariera sa, Joey Jones a mai jucat pentru Chelsea și Huddersfield, iar după retragere a fost antrenor și ambasador al clubului Wrexham.

Clubul galez a anunțat că va ridica o statuie în onoarea sa, în fața stadionului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri