O locomotivă şi patru vagoane - deraiate în urma coliziunii dintre două trenuri cu cereale, la Dumbrăveni

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-12-2022

Actualizat: 01-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Cargounit

"Prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în zona Dumbrăveni, a avut loc o coliziune între două trenuri de marfă ce transportau cereale. Coliziunea a avut loc în zona km 181 magistrala CF 500, relaţia Gugeşti-Sihlea. Conform primelor date, au deraiat locomotiva unuia dintre trenuri şi patru vagoane", a precizat IPJ Vrancea.

Din primele cercetări, a rezultat faptul că un tren care staţiona pe linia ferată, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni tehnice, s-a pus în mişcare şi a început să se deplaseze înapoi, intrând în coliziune cu cel de-al doilea tren care circula în spatele lui.

Potrivit poliţiei, în urma coliziunii şi deraierii vagoanelor, nu au fost raportate victime.

Cele două trenuri încărcate cu cereale circulau pe ruta Suceava - Constanţa.

La faţa locului a intervenit şi Detaşamentul de Pompieri Focşani cu o autospecială de stingere şi modulul SMURD format din ambulanţă SMURD şi autospecială de descarcerare.

Circulaţia feroviară în zonă este blocată pe ambele sensuri.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri