DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O mămică a născut o fetiță pe drumul național 7 în Arad

Facebook
ambulanta salvare

O fetiță nu a mai avut răbdare ca ambulanța SMURD care o ducea pe mama ei la Maternitatea din Arad să ajungă la destinație și a venit pe lume în autospecială. Născută cu cordonul ombilical în jurul gâtului, Alexandra Mirela a fost salvată de paramedici, informează Mediafax.

Alexandra Mirela, fetița care s-a născut, sâmbătă, pe DN 7, în autospeciala SMURD a Punctului de lucru Nădlac, are 3.200 de grame și a venit pe lume ajutată de trei paramedici: plt. maj. Florin Macovei, comandant de echipaj, sg.maj. Kristian Ivan Krajcsik și sg.maj Alin Paulik.

Cei trei au luat femeia însărcinată din Nădlac pentru a o duce la Matenitatea din Arad, unde urma să nască. Pe drumul spre Arad înainte de localitatea Pecica, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată: femeia a început să acuze dureri puternice și contracții aproximativ din 3 în 3 minute.

„Autospeciala a fost oprită, Maco a cerut imediat în sprijin dispeceratului o ambulanță cu medic sau măcar asistent, dar până atunci, împreună cu ceilalți doi salvatori, s-au pregătit pentru a asista nașterea. După câteva minute copilul a fost adus pe lume dar cordonul oblilical era înfășurat după gât, iar copilul avea culoare cianotică”, potrivit ISU Arad.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Maco, salvator cu experiență, pompier și paramedic nu și-a pierdut cumpătul și a aplicat tot ce a învățat și ce a văzut la medicii cu care a lucrat pe SMURD Terapie Intensivă Mobilă, iar după ce i-a eliberat cordonul ombilical a curățat curățat copilul, l-a învelit și l-a pus lângă mamă.

„A fost cea mai intensă senzație pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenție, bineînțeles m-au ajutat și colegi și am luat cele mai bune decizii", a spus salvatorul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.