Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O mare lovitură pentru Schengen vine din Germania: s-a dublat numărul imigranților ilegali care au trecut granița

consilium.europa.eu
Schengen

Numărul imigranţilor ilegali care au intrat în Germania în primele nouă luni ale anului 2023 a fost cel mai mare din ultimii şapte ani, cu 92.119 intrări neautorizate, a informat duminică poliţia federală, potrivit EFE, scrie Agerpres.

Pe tot parcursul anului 2022, 91.986 de migranţi ilegali au intrat în Germania, iar în 2021 numărul acestora a fost de 57.637, faţă de 111.843 în 2016, la un an după aşa-numita criză a refugiaţilor.

Numai în septembrie acest an, poliţia a înregistrat 21.366 de persoane care au intrat ilegal în ţară, aproape dublu faţă de numărul din iulie şi cel mai mare număr din februarie 2016, cu 25.650 de intrări neautorizate.

În septembrie 2022, 12.709 de persoane au intrat ilegal în Germania, iar în aceeaşi lună a anului 2021 s-au înregistrat 6.101 de migranţi ilegali.

Suspendarea regulilor Schengen

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a anunţat intenţia de a lua măsuri mai dure împotriva solicitanţilor de azil respinşi şi de a limita imigraţia ilegală în Germania.

"Trebuie să-i expulzăm odată pentru totdeauna în masă pe cei care nu au dreptul să rămână în Germania", a declarat el pentru revista Spiegel.

Ministrul de interne federal, Nancy Faeser, a notificat luni Comisia Europeană cu privire la introducerea unor controale temporare la frontierele terestre cu Polonia, Cehia şi Elveţia şi extinderea aceleiaşi măsuri care se aplica deja cu Austria, cu scopul de a consolida lupta împotriva traficului de migranţi şi de a limita migraţia ilegală.

Notificarea controalelor la frontierele terestre cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia a intrat în vigoare chiar de luni, pentru o perioadă de 10 zile, cu posiblitatea de prelungire cu până la două luni, în timp ce în cazul Austriei controalele vor fi prelungite cu încă şase luni, începând din data de 12 noiembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.