O misionară irlandeză și un copil de trei ani cu dizabilități, răpiți dintr-un orfelinat din Haiti

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 04-08-2025 05:34

Actualizat: 04-08-2025 08:34

Article thumbnail

Sursă foto: mappr.co

O misionară irlandeză și un copil de trei ani cu dizabilități, împreună cu șapte angajați din Haiti, au fost răpiți luni din orfelinatul Sainte-Hélène, din Kenscoff, la sud-est de capitala Port-au-Prince, au declarat oficiali locali și organizația umanitară „Nos petits frères et sœurs”, notează AFP, citat de Mediafax.

Potrivit primarului din Kenscoff, Masillon Jean, atacatorii au pătruns în incinta orfelinatului în jurul orei 03:30, fără a folosi focuri de armă, forțând un zid pentru a intra și ducându-se direct către clădirea unde locuia misionara Gena Heraty, responsabilă cu programele pentru copiii și tinerii cu dizabilități.

Până în prezent nu au fost formulate cereri de răscumpărare sau revendicări, însă misionara a reușit să contacteze telefonic colaboratorii pentru a confirma răpirea, a precizat o sursă apropiată organizației.

Orfelinatul Sainte-Hélène găzduiește aproximativ 270 de copii, dintre care circa 50 cu dizabilități. Gena Heraty locuiește în Haiti din 1993 și este recunoscută pentru activitatea sa în sprijinul tinerilor vulnerabili.

Răpirile de misionari străini au devenit tot mai frecvente în Haiti, unde violența grupărilor criminale s-a intensificat recent. În aprilie 2021, 10 persoane, inclusiv doi preoți francezi, fuseseră răpite și eliberate după trei săptămâni. Comunitatea locală din Kenscoff se confruntă cu o escaladare a violențelor, iar autoritățile întâmpină dificultăți în restabilirea securității.

Potrivit ONU, în prima jumătate a anului 2025 peste 3.100 de persoane au fost ucise în Haiti, iar situația riscă să destabilizeze și alte state din regiunea Caraibelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri