DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O mumie umană şi mumii animale supuse investigaţiilor de imagistică medicală la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj

O mumie umană, organe umane mumificate şi mumii animale au fost supuse investigaţiilor computer tomograf (CT) şi radiografice la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, printr-un acord de colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), potrivit news.ro.

Investigaţiile, care au fost făcute la cerererea MNIT, reprezintă o premieră pentru Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a universităţii clujene.

Specialiştii care au participat din cadrul laboratorului USAMV Cluj-Napoca sunt Şef lucrări dr. Robert Purdoiu, Conf. dr. Radu Lăcătuş şi tehnicianul Alex Muntean, în colaborare cu reprezentanţii MNIT - Dr. Diana Bindea, Dr. Eugenia Beu-Dachin, Dr. Irina Nemeti.

Citește și: NEBUNIA de la granițe CONTINUĂ: Aproape 100.000 de oameni, la vămile României, în 24 de ore

”Experienţa de investigaţie a mumiei umane, organelor umane mumificate şi a mumiilor animale a fost o premieră, ceva special şi pentru noi. A avut loc scanare în vederea stabilirii conţinutului şi gradului de alterare/conservare, iar informaţiile şi rezultatele vor fi folosite pentru restaurarea pieselor care aparţin muzeului. A fost vorba de mumia umană, mumii de Ibis, şoim, crocodil, o mână umană şi organe umane. Din câte ştim, este prima dată în România când se fac astfel de investigaţii la nivel de Facultate de Medicină Veterinară. Această mumie a mai fost supusă examinării radiologice în anii 1980, dar nu şi investigaţiilor CT. Este foarte fragilă, a fost scanată cu tot cu sarcofag, iar informaţiile legate de sarcorfag vor fi folosite de către restauratori în vederea recondiţionării. Ne bucurăm mult că am putut face parte din proiect şi aşteptăm cu interes interpretarea rezultatelor din partea specialiştilor muzeului”, a explicat Robert Purdoiu.

Rezultatele investigaţiilor de la USAMV Cluj-Napoca au fost transmise către Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi vor fi interpretare şi publicate în cadrul proiectului.

”Prin aceste analize s-au avut în vedere mai multe aspecte care pot lămuri întrebări, precum sexul individului, patologia osoasă, dar şi alte posibile patologii, poate vârsta şi, nu în ultimul rând, eventualele obiecte cu care a fost pregătită persoana pentru viaţa de apoi”, au precizat şi reprezentanţii MNIT.

Proiectul „Zei şi muritori din Egiptul antic” este derulat de MNIT, între 1 februarie 2020 – 1 februarie 2022, şi este finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 (sprijin financiar acordat de Islanda, Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei) în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul privind susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

Potrivit MNIT, obiectivul principal al proiectului ”vizează punerea în valoare a colecţiei egiptene, într-o expoziţie modernă, interactivă, cu aplicaţii multimedia”. Piesele selectate vor face obiectul unor intervenţii de conservare curativă şi restaurare, iar mumia umană, piesa centrală a colecţiei, a fost supusă şi unor investigaţii de imagistică medicală (CT, radiografie).

Printre obiectele de patrimoniu se numără câteva mumii de animale, dar şi fragmente de corp uman mumificate, statuete ushebti – simbol al defunctului în lumea de dincolo –, precum şi statuete reprezentând divinităţi – Isis, Osiris, Harpokrates. Într-un film documentar vor fi prezentate cele mai importante şi mai sugestive momente din culisele proiectului, dar şi rezultatele acestuia.

Computerul tomograf din cadrul USAMV Cluj-Napoca este folosit şi în cazul unor pacienţi din spitalele umane, tot printr-un acord de colaborarea cu Facultatea de Medicină Veterinară.

”Aşa cum avem un acord de colaborare cu muzeul, avem unul şi cu Spitalul Judeţean Cluj, care apelează uneori la noi pentru investigaţii în cazul unor pacienţi cu o greutate care depăşeşte capacitatea aparatelor CT din dotarea spitalelor. CT-ul pe care îl avem aici este pentru uz uman, dar suportă greutăţi de până la 200 kilograme, faţă de cele din spitalele umane, care ajung la 120-150 kilograme”, a mai spus Robert Purdoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.