O nouă țară încearcă să devină membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU

Autor: Andrei Radu

Publicat: 16-09-2016

Actualizat: 16-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunţat vineri că ţara sa doreşte să devină anul viitor membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU şi a asigurat că a primit din partea mai multor state sprijin pentru această candidatură, transmite agenţia EFE.

'Tema candidaturii Poloniei pentru Consiliul de Securitate al ONU este o chestiune extrem de importantă şi de prestigiu pentru noi', a subliniat şeful statului polonez, la o conferinţă de presă.

Citește și: Trei civili, ucişi în urma unor raiduri aeriene siriene asupra unui oraş al rebelilor

El a amintit că intenţia de a obţine un post de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU a fost anunţată de fostul guvern condus de liberali, acum aflaţi în opoziţie după ce conservatorii au câştigat alegerile anul trecut, iar acum 'a sosit momentul pentru a se promova candidatura poloneză'.

Consiliul de Securitate al ONU este format din 15 membri, dintre care 5 permanenţi (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China), care au drept de veto, şi 10 nepermanenţi, desemnaţi pentru doi ani pe baza unui principiu al reprezentării geografice echilibrate a regiunilor lumii.

Acest Consiliu poate impune sancţiuni economice sau să autorizeze folosirea forţei pentru a se pune în aplicare mandatele ONU, anunță Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri