DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O nouă coaliției guvernamentală în Irlanda - Partidele Fianna Fail, Fine Gael şi Verzii au încheiat un acord

Operation World
Irlanda

Partidele Fianna Fail, Fine Gael şi Verzii au încheiat luni un acord în vederea formării unei noi coaliţii guvernamentale în Irlanda, care urmează să fie supus aprobării membrilor celor trei formaţiuni, relatează Reuters potrivit news.ro.

Postul de premier urmează să-i revină, în prima jumătate a mandatului de cinci ani, lui Micheal Martin, liderul Fianna Fail, care-i va ceda puterea, la sfârşitul lui 2022, premierului în exerciţiu Leo Varadkar, liderul Fine Gael, în a doua parte a acestui mandat.

”Liderii (celor trei partide) au parafat proiectul programului de guvernare”, a anunţat într-un comunicat Fine Gael.

Alegerile legislatve din februarie nu au condus la formarea unei majorităţi în Parlament.

Principalele două partide irlandeze de dreapta - Fine Gael şi Fianna Fail - au fost nevoite să poarte negocieri, în pofida vechii lor rivalităţi, şi să ceară susţinerea ecologiştilor.

Fianna Fail - cea mai importantă forţă în Parlamentul irlandez - a exclus să guverneze împreună cu Sinn Fein, care s-a clasat primul în urma alegerilor de la 8 februarie, cu un scor de 24% din voturile exprimate.

”Mergem înainte, într-o perioadă complexă pe frontul economic, din cauza covid-19, însă acest program de guvernare constituie un nou start”, a declarat Micheal Martin.

Acordul de luni urmează să fie supus, în termen de zece zile, ratificării membrilor celor trei partide.

În votul din cadrul Partidului Verzilor se aplică regula unei majorităţi de două treimi, care riscă să pună în discuţie arhitectura acordului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.