Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă colonie de pinguini imperiali, descoperită în Antarctica

realitatea.net
pinguini

Oamenii de ştiinţă britanici au anunţat vineri că au descoperit o nouă colonie de pinguini imperiali în Antarctica, folosind imagini din satelit ale continentului, unde această specie este grav ameninţată de încălzirea globală, informează AFP şi dpa.

O echipă de cercetători a reperat colonia de 500 de membri după petele întunecate, vizibile din spaţiu, de la excrementele acestor animale pe banchiză, a precizat British Antarctic Survey într-un comunicat.

Această nouă colonie ridică la 66 numărul de grupuri de pinguini imperiali identificate de-a lungul coastei Antarcticii, jumătate dintre acestea fiind reperate graţie imaginilor din satelit, informează Agerpres.

"Este o descoperire incitantă (...) dar, chiar dacă reprezintă o veste bună (...), această colonie este mică şi se află într-o zonă puternic afectată de topirea gheţii marine", a declarat profesorul Peter Fretwell, care a condus cercetarea pentru British Antarctic Survey.

Pinguinul imperial, cea mai mare specie de pinguin, care trăieşte şi se reproduce doar în Antarctica, a fost recent inclus pe lista speciilor ameninţate de către autoritatea americană responsabilă cu protecţia faunei sălbatice.

Încălzirea globală şi topirea gheţii marine pun în pericol zonele de reproducere ale pinguinului, în timp ce acidificarea oceanelor ameninţă o parte din crustaceele cu care acesta se hrăneşte.

Oamenii de ştiinţă estimează că, în ritmul actual al încălzirii globale, aproape toţi pinguinii imperiali ar putea dispărea până la sfârşitul acestui secol.

Cercetătorii au lucrat la acest proiect de identificare a coloniilor de pinguini graţie imaginilor din satelit realizate de misiunea Copernicus Sentinel-2 a Comisiei Europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.