Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă creşă va fi construită în Piatra-Neamţ cu fonduri guvernamentale

Facebook
gradinita cresa

În municipiul Piatra-Neamţ va fi construită, anul acesta, o creşă nouă, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a declarat, miercuri, primarul Andrei Carabelea.

Investiţia va fi realizată în cadrul Programului naţional de construcţie de creşe, urmând a fi situată pe strada Mihai Viteazu, în apropierea Sălii Polivalente, potrivit Agerpres.

"Pentru a construi o comunitate puternică, în permanentă dezvoltare, trebuie să susţinem educaţia de la cele mai fragede vârste. Este responsabilitatea noastră să asigurăm cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea actului educaţional la toate nivelurile de învăţământ. De aceea, investiţiile în modernizarea infrastructurii educaţionale, dar şi în construirea de noi creşe reprezintă o prioritate. Vom continua şi scrierea de proiecte pentru a profita de orice sursă de finanţare disponibilă, astfel încât cei mici să beneficieze de servicii de îngrijire şi educare la cele mai înalte standarde", a declarat, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, primarul Andrei Carabelea.

Noua creşă va fi de nivel mediu, cu o capacitate de până la 70 copii, echivalentul a 6-7 grupe.

Primăria Piatra-Neamţ a depus un alt proiect, în cadrul aceluiaşi program, pentru construcţia unei alte creşe, în cartierul Văleni, cu o capacitate de 40 copii, dar finanţarea nu a fost încă aprobată.

Anul acesta vor demara şi lucrările la Centrul de zi tip creşă "Primii paşi" care va funcţiona într-un spaţiu amenajat cu fonduri de la bugetul local.

Dotarea şi funcţionarea centrului vor fi asigurate printr-un proiect cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

În cadrul creşei, o echipă multi-disciplinară formată din 18 specialişti va oferi servicii socio-educaţionale pentru 76 de copii de vârstă ante-preşcolară, respectiv 0-2 ani, ce provin din familii aflate în dificultate din Piatra-Neamţ.

Totodată, Primăria Piatra-Neamţ a depus, anul trecut, alte două solicitări de finanţare la Compania Naţională de Investiţii pentru schimbarea destinaţiei unor centrale termice dezafectate în vederea amenajării a două noi creşe.

În paralel, continuă implementarea proiectelor cu finanţare europeană pentru modernizarea creşelor existente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.