O nouă fabrică se deschide în România în 2026: Investiție majoră a unui grup german cu tradiție de peste un secol

Autor: Diana Pană

Publicat: 25-12-2025 23:45

Actualizat: 25-12-2025 23:53

Article thumbnail

Sursă foto: Diehl

O nouă investiție industrială prinde contur în România. O fabrică importantă urmează să fie deschisă anul viitor la Craiova, în urma unui parteneriat financiar semnat între Global Vision Investment Fund și Banca Comercială Română, pentru dezvoltarea unității de producție a grupului german Diehl Aviation.

Global Vision Investment Fund (GVIF), platformă de investiții și dezvoltare imobiliară fondată de grupul Global Vision, a anunțat semnarea unui contract de finanțare cu Banca Comercială Română (BCR), în valoare de 12,7 milioane de euro. Creditul de dezvoltare, care include și o componentă de tip top-up, este destinat construcției și finalizării fabricii Diehl Aviation din Craiova.

Lucrările de construcție au început pe 30 iulie, iar proiectul se află în prezent într-un stadiu avansat de dezvoltare.

Sute de locuri de muncă, pe termen mediu

La momentul lansării, fabrica va avea aproximativ 75 de angajați, însă planurile de extindere vizează crearea a circa 500 de locuri de muncă în România, pe termen mediu. Unitatea de producție din Craiova va colabora strâns cu facilitățile existente ale Diehl Aviation din Ungaria și Germania, contribuind la creșterea flexibilității operaționale și la consolidarea securității lanțului de aprovizionare la nivel global, scrie Economica.

Grupul german Diehl este deja prezent pe piața locală prin subsidiara Diehl Controls. În 2022, compania a anunțat o investiție inițială de 15 milioane de euro într-o fabrică din Brașov, construită de dezvoltatorul CTP, cu o suprafață de 18.000 de metri pătrați. Investiția totală ar urma să ajungă la 40 de milioane de euro în următorii ani.

Portofoliu de peste 100 de milioane de euro pentru Global Vision

GVIF își accelerează investițiile strategice, consolidându-și poziția pe piața industrială și imobiliară. Portofoliul companiei cuprinde proiecte în derulare sau aproape de finalizare, cu o valoare cumulată de peste 100 de milioane de euro, în segmente precum industrial-logistic, retail, centre de date, birouri și rezidențial.

Printre realizările recente se numără un proiect de retail la Oradea și Corner Office Building, investiții evaluate la peste 25 de milioane de euro, considerate repere în domeniile lor.

Despre grupul Diehl

Diehl este un grup industrial german fondat în 1902, cu capital privat, specializat în tehnologie și producție. Compania operează prin mai multe divizii, printre care Diehl Aviation (aeronautică), Diehl Defence (apărare), Diehl Metering (contorizare inteligentă), Diehl Metall (prelucrare metalică) și Diehl Controls (sisteme pentru electrocasnice).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri