O nouă hartă moleculară a cancerului de sân aduce diferențe majore între tumori considerate similare: Ce au descoperit cercetătorii

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

O amplă analiză moleculară a cancerului de sân a identificat subtipuri tumorale care nu sunt recunoscute prin clasificările utilizate în prezent. Cercetătorii au descoperit diferenţe biologice importante între tumori considerate anterior similare, inclusiv forme asociate cu rezultate mai slabe după tratamentele standard. Descoperirile ar putea contribui la o evaluare mai precisă a prognosticului şi la dezvoltarea unor terapii adaptate caracteristicilor moleculare ale cancerului, potrivit news.ro.

Cercetătorii de la Vanderbilt-Ingram Cancer Center (VUMC), din Statele Unite, au realizat una dintre cele mai ample hărţi moleculare ale cancerului de sân, integrând date provenite din peste 7.600 de tumori analizate în 22 de studii independente.

Rezultatele cercetării, publicate marţi în revista Cell Reports Medicine, arată că actualele clasificări ale cancerului de sân nu surprind toate diferenţele biologice dintre tumori, inclusiv unele asociate cu prognosticul şi răspunsul la tratament.

Noua hartă moleculară ar putea oferi o bază pentru identificarea pacientelor care ar beneficia de anumite terapii ţintite, în funcţie de caracteristicile biologice ale tumorilor, potrivit unui comunicat publicat de VUMC.

O nouă hartă moleculară a cancerului de sân

În prezent, clasificarea cancerului de sân se bazează în mare măsură pe prezenţa sau absenţa receptorilor hormonali pentru estrogen şi progesteron, precum şi pe expresia proteinei HER2, implicată în controlul creşterii celulare.

Aceste caracteristici au un rol esenţial în stabilirea tratamentului. Totuşi, pacientele cu tumori încadrate în aceeaşi categorie pot avea evoluţii diferite şi pot răspunde diferit la terapiile administrate.

Pentru a investiga aceste diferenţe, cercetătorii au utilizat analiza transcriptomului, care reprezintă totalitatea moleculelor de ARN produse de celule şi oferă informaţii despre activitatea genelor.

Echipa a integrat date moleculare obţinute prin metode şi tehnologii diferite, folosind metode de analiză computerizată adaptate din cercetările care examinează celulele la nivel individual.

Această metodă a permis compararea unui număr mare de tumori şi gruparea acestora în funcţie de caracteristicile moleculare comune.

Rezultatul este o hartă care evidenţiază populaţii tumorale distincte, asociate cu anumite caracteristici biologice, rezultate clinice şi posibile sensibilităţi la tratament.

Un subtip neuroendocrin de cancer de sân, asociat cu rezultate mai slabe după tratament

Una dintre cele mai importante descoperiri este identificarea unui subtip neuroendocrin de cancer de sân, care nu este recunoscut în mod obişnuit prin sistemele actuale de clasificare moleculară.

Aceste tumori prezintă caracteristici biologice distincte şi au fost asociate cu rezultate clinice mai slabe după administrarea tratamentelor standard care includ chimioterapia şi terapia endocrină.

Cercetătorii au identificat şi o posibilă ţintă terapeutică pentru acest subtip: FGFR1, o proteină cu rol de receptor pentru factorii de creştere ai fibroblastelor, implicată în transmiterea semnalelor care controlează proliferarea şi supravieţuirea celulară.

Rezultatele sugerează că terapiile care vizează această proteină ar putea reprezenta o direcţie de cercetare pentru pacientele cu acest tip de cancer.

Eficacitatea tratamentelor care inhibă FGFR1 în acest subtip tumoral urmează să fie evaluată în studii clinice.

Diferenţe importante între tumorile HER2-pozitive şi cele cu expresie redusă a receptorilor pentru estrogen

Cercetarea a evidenţiat şi diferenţe moleculare în interiorul unor categorii de cancer de sân considerate relativ omogene.

În cazul tumorilor cu expresie redusă a receptorilor pentru estrogen, analiza a identificat caracteristici biologice mai apropiate de cele ale cancerelor cu receptori negativi pentru estrogen.

Această observaţie ar putea avea implicaţii în evaluarea răspunsului la tratamentele hormonale, deoarece tumorile cu expresie redusă a receptorilor pentru estrogen sunt încadrate în prezent în categoria celor cu receptori pozitivi pentru estrogen.

Autorii consideră că aceste diferenţe justifică cercetări suplimentare pentru a stabili dacă anumite paciente ar putea beneficia de alte strategii de tratament.

De asemenea, analiza a identificat subgrupuri de tumori HER2-pozitive care depind în măsură mai mare de semnalizarea prin proteina HER2.

Aceste tumori ar putea răspunde mai bine la anumite medicamente care blochează activitatea enzimatică a proteinei HER2, ipoteză care urmează să fie evaluată în studii clinice.

Un subtip agresiv de cancer de sân triplu negativ

O altă descoperire importantă priveşte cancerul de sân triplu negativ, caracterizat prin absenţa receptorilor pentru estrogen şi progesteron şi prin lipsa supraexprimării HER2.

Această formă de cancer cuprinde mai multe subtipuri moleculare, cu diferenţe importante în ceea ce priveşte evoluţia bolii şi sensibilitatea la tratament.

Noua analiză a identificat un subtip agresiv, cu caracteristici moleculare asociate celulelor progenitoare bazal-luminale, implicate în dezvoltarea ţesutului mamar.

Cercetătorii au identificat posibile vulnerabilităţi ale acestor tumori la terapiile care vizează căile de semnalizare RTK/MAPK, implicate în creşterea şi diviziunea celulară, precum şi la tratamentele antiangiogenice, care urmăresc inhibarea formării vaselor de sânge ce alimentează tumora.

Aceste rezultate oferă noi direcţii de investigare a unor terapii pentru formele agresive de cancer de sân triplu negativ.

Cum ar putea contribui noua clasificare la alegerea tratamentului

Pe lângă realizarea hărţii moleculare, cercetătorii au dezvoltat şi o metodă de analiză care permite clasificarea tumorilor în subtipurile identificate, pe baza datelor obţinute prin secvenţierea ARN.

Această metodă ar putea fi utilizată în cercetările viitoare şi în studiile clinice pentru a identifica mai precis categoriile de paciente care ar putea beneficia de anumite tratamente.

Brian Lehmann, cercetător în biologia cancerului şi profesor asociat de cercetare în cadrul Departamentului de Medicină de la Vanderbilt University Medical Center, autor coordonator al studiului, a subliniat importanţa acestor descoperiri.

„Am identificat categorii de paciente cu rezultate nefavorabile, care nu sunt recunoscute în mod obişnuit prin sistemele actuale de clasificare, şi am identificat posibile opţiuni terapeutice care ar putea răspunde unor nevoi medicale încă neacoperite”, a declarat cercetătorul.

„Următorul pas esenţial este să stabilim dacă deciziile terapeutice bazate pe aceste subtipuri moleculare îmbunătăţesc rezultatele pacientelor”, a precizat Lehmann, subliniind necesitatea evaluării acestora în studii viitoare.

Rezultatele reprezintă un pas important în înţelegerea diversităţii biologice a cancerului de sân şi ar putea contribui la dezvoltarea medicinei personalizate în oncologie, şi la alegerea unor tratamente mai eficiente, în funcţie de caracteristicile fiecărui tip de cancer.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri