Liderii din Balcanii de Vest au discutat duminică în Macedonia de Nord măsuri concrete pentru a avansa în proiectul lor comun de creare a unei pieţei regionale, după ce Uniunea Europeană a refuzat să deschidă negocierile de aderare cu Skopje şi Tirana, transmite France Presse potrivit Agerpres.
Reuniunea, desfăşurată pe malul lacului Ohrid, înscris în Patrimoniul UNESCO, a fost a doua întâlnire de acest fel între premierul albanez Edi Rama, omologul său macedonean Zoran Zaev şi preşedintele sârb Aleksandar Vucic.
Iniţiativa este menită să promoveze o regrupare a ţărilor din această regiune fragilă şi divizată, prin instituirea până în 2021 a liberei circulaţii a mărfurilor şi a persoanelor, în timp ce UE a decis în octombrie, la impulsul Franţei, să închidă deocamdată uşa negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, comentează AFP.
"Nu trebuie să ne temem de propria umbră, ci să facem ceva pentru noi înşine", a declarat presei preşedintele sârb, dând asigurări că "nimic mai bun nu a fost inventat de 30 de ani în Balcani". "Cu toţii vrem să facem parte din UE", dar "aceasta depinde de ei".
În timp ce Bosnia şi Muntenegru au trimis reprezentanţi la Ohrid, Kosovo, fostă provincie sârbă populată majoritar de albanezi, care se presupunea că va fi şi ea asociată acestei iniţiative, nu a participat la reuniune.
"Viziunea Kosovo este aderarea la UE şi la NATO", nu o "iniţiativă regională", care "nu are sens atâta timp cât Serbia şi Bosnia nu-i recunosc independenţa", a declarat pe Twitter preşedintele său, Hashim Thaci.
Problema Kosovo, căreia Belgradul refuză să-i recunoască independenţa proclamată în 2008 şi susţinută de majoritatea ţărilor occidentale, rămâne subiectul cel mai sensibil al regiunii. Din cauza ostilităţii entităţii sale sârbe, nici Bosnia nu recunoaşte Kosovo ca ţară.
Edi Rama a deplâns poziţia Pristinei. "Este şi în interesul Kosovo, al cetăţenilor săi şi al pieţei ca frontiera dintre Kosovo şi Serbia să fie suprimată", în ciuda absenţei unei soluţii între Belgrad şi fosta sa provincie, a spus el.
Între timp, Belgradul, Tirana şi Skopje au convenit asupra principiului unui permis de muncă unic, care să le permită resortisanţilor lor să lucreze oriunde în cele trei ţări şi posibilitatea de a călători pe teritoriul lor cu o simplă carte de identitate.
De asemenea, a fost discutat un "mini Schengen" care ar facilita tranzitul gratuit al vizitatorilor străini în interiorul graniţelor.
În acelaşi timp, cele trei ţări au decis să faciliteze procedurile vamale şi controalele fitosanitare la frontiere pentru a accelera trecerea camioanelor.
Următoarea întâlnire este programată la 21 decembrie la Durres, în Albania.
O nouă Iugoslavie? - Hotărârea luată de liderii din Balcanni de Vest
Explorează subiectul
Articole Similare

1
'Poate duce la moartea unei persoane în mai puțin de 40 de minute': specialiștii explică ce riscă cei care își încălzesc casa cu flacăra de la aragaz
1

277
De unde au lansat rușii racheta balistică Oreșnik și de ce contează locul lansării
277

137
Horoscopul zilei de 13 ianuarie 2026. Capricornii știu ce vor. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
137

400
Haos în Bulgaria: băncile sunt asaltate de oameni care aduc kilograme de leva, în monede, pentru a le schimba în euro
400

419
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a anunțat că a atacat trei platforme de foraj aparținând companiei ruse Lukoil din Marea Caspică
419

1.612
Schema prin care un bucureștean păcălea casele de marcat: sustrăgea în mod repetat bunuri scumpe, plătind în schimb sume derizorii
1.612

775
Au descoperit cercetătorii cheia longevității? Adevărul despre ‘zonele albastre’
775

876
Școli închise și cursuri online din cauza vremii extreme. Lista județelor afectate
876

1.799
Consilierul lui Mugur Isărescu explică cum a redus, de fapt, Guvernul Bolojan deficitul: Tot pe oamenii cu venituri mici 'cade povara adevărată'
1.799

2.214
Lovitură pentru sinecuri! Reforma companiilor de stat schimbă regulile jocului - Oana Gheorghiu: 'Nu mai trimitem oameni să-și completeze veniturile'
2.214

3.371
Arma misterioasă care ar fi fost folosită de Statele Unite, pentru a-i îngenunchea pe soldații venezueleni, în momentul capturării lui Maduro
3.371

2.234
Guvernul începe 'curățenia' în companiile de stat - Oana Gheorghiu: 'Cadavre pe care le tragem după noi' / 185 sunt inactive, pierderi de 14 miliarde de lei
2.234

2.447
Scene macabre pe o plajă, o destinaţie populară pentru observarea balenelor: Cinci capete umane tăiate au fost găsite
2.447

















Comentează