Armistiţiul "umanitar" respectat de armatele rusă şi siriană începând de joi dimineaţă la Alep va fi prelungit din nou cu 24 de ore până sâmbătă seară, pentru a permite civililor şi combatanţilor să părăsească cartierele rebelilor asediate, a anunţat armata rusă, informează AFP. "La cererea reprezentantului ONU şi altor organizaţii internaţionale, preşedintele rus a luat decizia de a prelungi pauza umanitară în regiunea Alep cu 24 de ore, de la 8.00 până la 19.00 (ora locală) pe 22 octombrie", adică de la 5.00 până la 16.00 GMT, a anunţat vineri într-o conferinţă de presă generalul Serghei Rudskoi, un înalt responsabil al Statului Major rus, conform Agerpres.
O nouă prelungire a armistiţiului la Alep până sâmbătă seară
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

578
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
578

780
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
780

441
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
441

1.564
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.564

892
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
892

94
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
94

2.213
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.213

1.737
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.737

52
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
52

6.233
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.233

102
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
102

146
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
146

72
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
72
















Comentează