O nouă rundă a Dialogului Strategic româno-polonez pe teme de securitate

Autor: Andrei Radu

Publicat: 13-09-2016

Actualizat: 13-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Secretarul de stat pentru afaceri strategice în MAE, Dan Neculăescu, a participat marţi, alături de secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare în MApN, Ştefan Tinca, la cea de-a VI-a rundă a Dialogului Strategic româno-polonez pe teme de securitate, derulat sub egida Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Delegaţia poloneză a fost condusă de Marek Ziolkowski, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, şi Tomasz Szatkowski, subsecretar de stat în Ministerul Apărării.

Citește și: CCR va discuta sesizarea în cazul proiectului referitor la dezincriminarea conflictului de interese

Potrivit MAE, schimbul de evaluări a reconfirmat viziunea comună a celor două ţări cu privire la provocările complexe din Vecinătatea estică, precum şi la necesitatea unei abordări cuprinzătoare şi a unei cooperări strânse în vederea asigurării unui răspuns eficient la acestea.

Totodată, au fost salutate deciziile substanţiale adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, cu evidenţierea importanţei mesajului de unitate şi solidaritate transmis de aliaţi. Conform MAE, a fost subliniată şi necesitatea implementării acestor decizii în termenele stabilite şi a fost accentuată importanţa pe care România şi Polonia o acordă măsurilor de consolidare a posturii de descurajare şi apărare a NATO pe flancul estic.

În acest sens, s-a convenit menţinerea unei coordonări strânse româno-poloneze în pregătirea corespunzătoare a reuniunilor ministeriale aliate de la finalul acestui an.

În cadrul consultărilor au mai fost analizate oportunităţile de aprofundare a cooperării bilaterale pe dimensiunea de securitate şi în cadrul NATO, inclusiv în sprijinul partenerilor estici - Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, având în vedere obiectivul consolidării securităţii şi stabilităţii de la Marea Neagră la Marea Baltică, relevă comunicatul MAE.

Cele două delegaţii au avut şi un schimb de opinii referitor la procesul de implementare a Strategiei Globale a UE, precum şi la eforturile în derulare de consolidare a Politicii de Securitate şi Apărare Comune a UE. Au fost trecute în revistă şi priorităţile actuale şi de perspectivă în cadrul OSCE, cu accent asupra aspectelor legate de controlul armamentelor.

"Consultările au reconfirmat substanţa şi relevanţa Parteneriatului Strategic româno-polonez în actualul context de securitate. Cele două părţi au convenit ca dialogul bilateral aprofundat să fie extins în perioada următoare şi la nivelul structurilor cu responsabilităţi în domeniu din cele două ministere", indică MAE, potrivit Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri