Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nouă specie endemică de reptilă a fost descoperită în Cipru

cyprus-mail.com
reptila

O nouă specie endemică de reptilă a fost adăugată biodiversităţii cipriote, a anunţat luni Universitatea din Cipru (UCy), informează agenţia CNA.

Reptila, o şopârlă cunoscută în Cipru sub denumirea "kourkoutas", corespunde unei specii distincte - Laudakia cypriaca - ce se găseşte doar în această ţară, potrivit Agerpres.

Ea a fost adăugată recent importantei biodiversităţi din Cipru, alături de şarpele-bici cipriot (Hierophis cypriensis) şi de şopârla de Troodos (Phoenicolacerta troodica), potrivit unui comunicat emis de UCy.

Despre aceste şopârle se credea anterior că aparţineau unei specii cu o răspândire extinsă în estul Mediteranei, însă studiul asupra materialului genetic (ADN), efectuat la Laboratorul de Ecologie şi Biodiversitate al Departamentului de Ştiinţe Biologice de la universitatea cipriotă, în colaborare cu Muzeul de Istorie Naturală al Universităţii din Creta şi cercetători din Austria, Germania şi Turcia, a demonstrat că şopârla corespunde unei specii distincte. Studiul a relevat totodată existenţa altor două specii - Laudakia vulgaris, răspândită în ţările vecine din Orientul Apropiat (Siria, Iordania, Israel şi Egipt) şi Laudakia stellio, limitată la Grecia şi Turcia.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul ştiinţific Zoological Journal of the Linnean Society.

Cercetarea a furnizat informaţii importante referitoare la evoluţia acestor animale în estul Mediteranei, precum estimarea perioadelor în care fiecare dintre liniile lor genealogice au evoluat. Conform acestora, kourkoutas s-a diversificat în Cipru cu aproximativ 2,5 milioane de ani în urmă, la începutul glaciaţiunii, când coastele Cipru s-au apropiat de cele ale Siriei şi Israelului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.