O nouă TRAGEDIE în Marea Britanie! Un român a fost UCIS în bătai: Unde a fost găsit

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-05-2017

Actualizat: 12-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiștii au început o anchetă după ce cadavrul românului Răzvan Sârbu, de 21 de ani, a fost găsit, duminică, în localitatea Tovil, de lângă oraşul Maidstone, în sud-estul Marii Britanii, potrivit Antena3.ro.

După efectuarea autopsiei, s-a descoperit că Răzvan a murit din cauza unor răni provocate la cap, dar şi pe corp.

Citește și: Dezvăluiri EXPLOZIVE: Doi oameni de afaceri povestesc cum îi dădeau MITĂ primarului din Ploiești

Trupul băiatului a fost descoperit într-o pădure, în zona unui lac din localitatea Tovil. Oficialii continuă să investigheze, iar până acum nu a fost arestată nicio persoană în acest caz

Românul nu avea o locuinţă, iar potrivit locațnicilor, acesta ar fi stat într-un cort, în apropierea unei staţii de autobuz. Răzvan Sîrbu ar fi fost din Iaşi şi ar fi fost văzut, de mai multe ori, la un centru de ajutor social din Maidstone.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri