Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'O palmă peste față', prima impresie a Papei Francisc după vizita în Canada

AFP
Papa Francisc

Papa Francisc a declarat miercuri că a simţit ca "o palmă peste faţă" mărturiile victimelor violenţelor din "şcolile rezidenţiale" pentru copiii indigeni din Canada conduse de Biserică, în timpul călătoriei sale în această ţară săptămâna trecută, relatează AFP, potrivit Agerpres.


Suveranul Pontif s-a întors sâmbătă dintr-o călătorie de şase zile în Canada în care s-a întâlnit cu reprezentanţi ai populaţiilor indigene - Primele Naţiuni, Metişi şi Inuiţi -, cărora liderul Bisericii Catolice le-a cerut iertare pentru ceea ce el a numit "răul" comis în aceste şcoli rezidenţiale, înfiinţate de guvernele de la acea vreme însă administrate mai ales de Biserica Catolică.

"Vă asigur că în timpul acestor întâlniri, în special în ultima, am primit durerea acestor oameni ca pe o palmă", a spus papa Francisc în timpul audienţei generale săptămânale de la Vatican.

Să auzi "persoane în vârstă care au pierdut copii, care nu ştiu unde sunt" a fost "un moment dureros", a mai spus el.

Papa Francisc şi-a încheiat călătoria în Canada vineri la Iqaluit, capitala vastului teritoriu Nunavut din arhipelagul arctic, unde a cerut din nou iertare pentru violenţele din cele 139 de şcoli-internat unde au fost trimişi circa 150.000 de copii indigeni între sfârşitul secolului al XIX-lea şi anii 1990.

Mulţi dintre ei au fost înfometaţi, bătuţi şi abuzaţi sexual în cadrul unui sistem care viza adaptarea şi convertirea copiilor indigeni la societatea creştină şi pe care Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere din Canada l-a numit un "genocid cultural". Sute de copii indigeni au murit în cadrul acestor instituţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.