Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O parte din angajaţii Liberty Galaţi, trimişi în şomaj tehnic

Agerpres
someri somaj

O parte din angajaţii combinatului siderurgic Liberty Galaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic, începând de la mijlocul acestei luni. De asemenea, jumătate dintre angajaţii şantierului naval Damen Galaţi vor intra în concediu de odihnă sau şomaj tehnic, de luni, potrivit news.ro.

Sindicaliştii de la Liberty Galaţi anunţă că, din 13 aprilie, tot personalul TESA va intra în şomaj tehnic, timp de cel puţin trei zile consecutiv, prin rotaţie. În funcţie de modul în care va evolua situaţia, ar putea fi trimişi acasă şi angajaţi din sectoarele de producţie, lipsa comenzilor putând duce la reducerea sau chiar închiderea temporară a unor capacităţi de producţie.

În prezent, combinatul din Galaţi are clienţi în special în ţările Uniunii Europene în care economia este afectată drastic de pandemia de coronavirus şi mulţi dintre clienţii Liberty Galaţi au înaintat solicitări de oprire a livrărilor.

Citește și: Informație de ultim moment! Alte două persoane au decedat din cauza coronavirusului

Conducerea combinatului siderurgic gălăţean şi liderii de sindicat anunţă că efectele crizei s-ar putea simţi la nivelul combinatului chiar şi peste trei ani.

Şi Şantierul Naval Damen Galaţi a luat măsuri pentru a trece cu bine de această perioadă de criză. De luni, 6 aprilie, 50% din angajaţii şantierului vor intra ȋn concediu de odihnă sau şomaj tehnic. Măsura se va aplica luna aceasta ȋn două etape, prin rotaţie: 50% din personal merge la lucru, iar 50% ȋn concediu de odihnă sau şomaj tehnic, apoi rolurile se inversează.

Această rotaţie de personal este o măsură necesară ȋn scopul menţinerii unui nivel de funcţionare a şantierului care să poată fi susţinut de un mediu de lucru sănătos, dar şi pentru a respecta regulile şi dispoziţiile impuse de autorităţile române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.