O persoană căzută într-o râpă pe Dealul Jurchii, din apropierea comunei Moisei, a fost localizată şi salvată în noaptea de marţi spre miercuri de o echipă a Salvamont Maramureş, a precizat pe pagina sa de Facebook, directorul instituţiei, Dan Benga, potrivit Agerpres.
"Acţiune încheiată cu succes! Persoana rătăcită a fost găsită, după aproximativ două ore de căutări, căzută într-o râpă fără a avea însă afecţiuni medicale grave" a spus Dan Benga.Citește și: Preafericitul Părinte DANIEL, mesaj de binecuvântare şi încurajare pentru examene
Potrivit acestuia, salvarea persoanei a fost posibilă datorită intervenţiei echipelor Salvamont din Baia Mare, Cavnic şi Borşa, a Poliţiei şi a ISU Maramureş pentru localizarea, în timpul cel mai scurt, a victimei din momentul lansării apelului.