ISU Neamţ a transmis, marţi, către toţi locuitorii din judeţ, un mesaj RO-ALERT prin care informează despre victimele omeneşti şi pagubele materiale rezultate în urma incendiilor de vegetaţie uscată, din luna martie, potrivit Agerpres.
"În luna martie, incendiile de vegetaţie uscată şi fond forestier au afectat peste 850 hectare doar în judeţul Neamţ, provocând decesul unei persoane, rănirea altor trei, incendierea a două locuinţe şi mari pagube materiale. Incendierea terenurilor este interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare cu neacordarea subvenţiilor APIA şi cu amendă", se precizează în mesajul RO-ALERT.
Doar luni au fost distruse 130 de hectare de vegetaţie şi fond forestier în urma unui incendiu izbucnit în localitatea Dămuc.
În ceea ce priveşte persoana decedată în urma incendiilor de vegetaţie uscată, este vorba de o persoană în vârstă de 70 ani, din Urecheni.
"Un bărbat de 70 ani, din comuna Urecheni, după ce a dat foc resturilor vegetale din gospodărie iar flăcările au scăpat de sub control, a făcut atac de panică şi i s-a făcut rău", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ au efectuat manevre de resuscitare, dar a fost declarat decesul.

Comentează