O pictură realizată de Rafael la 20 de ani, scoasă la licitație la New York. Cu câte milioane de dolari ar putea să se vândă

Autor: Anca Flondor

Publicat: 05-02-2025 22:39

Actualizat: 06-02-2025 00:39

Article thumbnail

Sursă foto: sothebys.com

O operă timpurie a pictorului Rafael urmează să fie scoasă la licitație joi la Sotheby's din New York și s-ar putea vinde, conform experților, cu câteva milioane de dolari.

Pictura în ulei pe lemn de mici dimensiuni, ''Maria Magdalena în rugăciune'', a fost evaluată de casa de către licitații la o valoare între 2 și 3 milioane de dolari și este protejată de o garanție care face vânzarea o certitudine.

Opera, care măsoară 38 pe 13 centimetri, este datată 1503, când artistul avea doar 20 de ani. Lucrarea este pictată pe ambele fețe - pe verso-ul marmorat ''se pot vedea amprentele lui Rafael'', a declarat pentru ArtNews Daria Foner, specialistă în Vechi Maeștri la Sotheby's.

Experta a precizat că Rafael și-a folosit vârfurile degetelor pentru a picta și alte tablouri de la acea vreme, precum ''Crocifissione Gavari'', aflat în prezent la National Gallery din Londra, potrivit Agerpres.ro.

''Magdalena'' făcea parte dintr-un mic triptic - în centru aflându-se Sfânta Ecaterina din Alexandria, în prezent la Galleria Nazionale delle Marche din Urbino. Sfânta este reprezentată fără vasul cu ulei, unul dintre atributele sale tradiționale: împrumutând o iconografie inspirată de ''Legenda Aurea'' a lui Jacobus de Voragine din secolul al XIII-lea, Magdalena poartă un veșmânt din păr sau blană, simbol al renunțării la plăcerile lumești și al începerii unei vieți de pocăință.

Potrivit lui Foner, ''ne aflăm în fața unui exemplu a ceea ce Rafael putea face la începutul carierei sale'', după ucenicia sa la atelierul pictorului Pietro Perugino.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri