Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O romancieră din Wuhan, care a publicat jurnalul său scris în izolare, este acuzată de trădare

CNBC
china coronavirus

Romanciera chineză Fang Fang, al cărei jurnal va fi publicat şi în străinătate, a descris viaţa de zi cu zi din Wuhan în timpul crizei. Dezvăluirile ei, în mediul online, i-au înfuriat pe naţionaliştii din China, scrie Le Figaro.

Ea este acuzată de trădare din cauza jurnalului scris în izolare. Scriitoarea, izolată la Wuhan, în epicentrul Covid-19, este învinuită că alimentează criticile la adresa Chinei prin publicarea cărţii ei în străinătate, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Se pregătesc 'coridoare turistice' în Balcani: Cehia vrea să aducă turiști croați, austrieci și unguri

În vârstă de 64 de ani, dintr-o familie de intelectuali, Fang Fang este o romancieră cunoscută în ţara sa. Integrată în sistem, ea a câştigat cel mai prestigios premiu literar chinez în 2010.

Stabilită în Wuhan, ea a început să scrie într-un jurnal la puţin timp după instituirea izolării în metropolă la 23 ianuarie, pe care l-a publicat online. Încheiat la sfârşitul lui martie după 60 de cronici, jurnalul vorbeşte despre teama, furia şi speranţa a 11 milioane de locuitori din acest oraş, epicentrul coronavirusului.

Ea a scris despre spitalele saturate care refuză bolnavi, despre cotidianul în timpul izolării, decesele apropiaţilor sau despre simpla plăcere de a vedea soarele care luminează camera sa.

Citește și: Donald Trump, după ce prețul petrolului a ajuns la MINUS 40 de dolari pe baril: 'Nu vom lăsa niciodată baltă măreaţa Industrie de Petrol & Gaz a SUA'

"Un prieten doctor mi-a spus: noi, medicii, ştim cu toţii de ceva vreme că există o transmitere interumană a bolii, am raportat acest lucru superiorilor noştri, dar, totuşi, nimeni nu i-a avertizat pe oameni", a scris autoarea în cea de-a 38-a zi de izolare.

Cronica sa obiectivă, prezentată non-jurnalistic, a fost urmărită de milioane de chinezi interesaţi de un punct de vedere diferit despre actualitate, în comparaţie cu ştirile din partea mass-media foarte controlate.

Dar Fang Fang a devenit destul de repede controversată în ţara sa din cauză că jurnalul ei va fi publicat în lunile următoare în mai mutle limbi străine, între care engleză, germană şi franceză. În Franţa, cartea va fi publicată pe 9 septembrie de editura Stock sub titlul "Wuhan, ville close" (Wuhan, oraşul închis).

Principalul reproş: să oferi cu această traducere un pretext străinilor de a critica guvernul chinez. În special Statelor Unite, care acuză Beijingul de reacţie tardivă în faţa epidemiei.

Citește și: Probleme pentru PNL: Scăderea în sondaje, dezbătură în şedinţa BPN (surse)

"O companie mass-media din SUA a spus deja că vrea să se folosească de această carte pentru a cere socoteală Chinei. Bravo Fang Fang, ai dat ţărilor occidentale arme cu care să tragă în China", a ironizat un internaut pe reţeaua de socializare Weibo."Tu dezvălui astfel natura ta de trădătoare. Pentru a înţelege mai bine, cu cât ţi-ai vândut jurnalul?", se întreabă un alt comentator, care o acuză că se îmbogăţeşte pe seama celor 3.900 de morţi din Wuhan.

Un alt element care a inflamat internetul a fost prezentarea politizată a lucrării făcute de editorul său american HarperCollins. Salutând o scriere "ce combină straniul cu distopicul", editura vinde o scriitoare care se ridică contra "problemelor politice sistematice" ale unei "ţări autoritare".

Traducerea cărţii în plin conflict cu Washingtonul "nu este de bun augur", a afirmat Hu Xijin, influent redactor-şef al tabloidului naţionalist Global Times. "La final, chinezii, inclusiv cei care au susţinut-o iniţial pe Fang Fang, vor fi cei care vor plăti preţul renumelui ei în Occident", a subliniat el pe Weibo, într-un mesaj care a primit 190.000 de aprecieri pozitive. Global Times descrie o lucrare "parţială", care "expune doar o parte sumbră a Wuhanului".

Citește și: În premieră, Nelu Tătaru anunță CÂND începe școala: Cum trebuie să fie echipați profesorii și elevii

Criticată şi chiar insultată, Fang Fang se declară o victimă a "violenţei cibernetice" a naţionaliştilor chinezi, chiar dacă a fost criticată şi de alţi internauţi care nu fac parte din această categorie de cititori.

În urma acestor critici acerbe online, mulţi internauţi i-au luat apărarea scriitoarei chineze, caracterizând atacurile la care a fost supusă sunt "disproporţionate". "Fang Fang nu datorează nimic nimănui", a subliniat o comentatoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.