O să fie SCANDAL: Guvernul a decis ca Loteria Română să facă parte din Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii'

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 03-04-2019

Actualizat: 04-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, că Loteria Română va putea face parte din Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Tensiune la Guvern! ‘Viorica Dăncilă nu vrea să pună pe ordinea de zi proiectele fără avizul lui Tudorel Toader’

Acesta a arătat că pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Guvernului s-a aflat, la propunerea Ministerului Finanţelor, un proiect de ordonanţă de urgenţă,â pentru modificarea OUG 59/1999, privind înfiinţarea Companiei Naţionale 'Loteria Română', precum şi pentru modificarea şi completarea OUG 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil Fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii.

Citește și: Avere impresionantă! Cu ce se poate lăuda Florin Călinescu

''Practic, prin această modificare Compania Naţională 'Loteria Română' va putea face parte din Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii", a precizat Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

Citește și: Un nou atac lansat de Augustin Lazăr! A cerut ca Adina Florea să fie cercetată disciplinar

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că este necesară această modificare înainte de "hotărârea de guvern prin care se va crea, practic, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri