O şcoală va fi construită în comuna Ciugud în cadrul proiectului 'Şcoala Viitorului'

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-03-2026 19:52

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul "Şcoala Viitorului" a fost lansat, sâmbătă, în comuna Ciugud, unde va fi construită o nouă şcoală, investiţia estimată la peste 10 milioane de euro urmând să fie susţinută de administraţia locală şi de comunitate, potrivit Agerpres.

Potrivit autorităţilor locale, noua unitate de învăţământ va fi ridicată pe un teren de aproximativ 15 hectare din centrul comunei şi va face parte dintr-un complex educaţional şi sportiv care va include, pe lângă şcoală, o bază sportivă, o sală de sport, un bazin de înot şi un parc.

"Peste 500 de oameni, elevi, părinţi, bunici şi cadre didactice, au participat, sâmbătă, la momentul simbolic prin care comunitatea din Ciugud a lansat proiectul de construire a noii şcoli, o şcoală care va fi smart (deschisă predării digitale), verde (independentă energetic), adaptată oricărei persoane cu dizabilităţi, dar mai ales orientată spre dezvoltarea unor noi metode de predare pentru învăţământul din mediul rural. Participanţii s-au adunat pe păşunea din centrul comunei, un spaţiu de 15 hectare pe care va fi construit un complex educaţional şi sportiv: şcoală, bază sportivă, sală de sport, bazin de înot şi un parc cu arbori autohtoni. Cu toţii au îmbrăţişat simbolic conturul clădirii, iar copiii au clădit un zid din cărămizi, acestea urmând să se regăsească în zidurile viitoarei şcoli", se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sub sloganul "Pune o cărămidă pentru şcoala de la ţară!", administraţia locală, şcoala şi comunitatea din Ciugud îşi propun să strângă, printr-o campanie publică, o mare parte din suma necesară construcţiei noii şcoli.

Primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a declarat că investiţia este necesară deoarece actuala şcoală a devenit neîncăpătoare, în contextul creşterii numărului de elevi.

"Primele cărămizi le punem noi, administraţia şi comunitatea, iar apoi ne dorim să atragem alături de noi donatori care cred în viitorul şcolii din satul românesc. Fără să fim lipsiţi de modestie, Ciugudul a demonstrat, în 2019, că se poate face excelenţă şi în şcoala de la ţară prin deschiderea primei şcoli smart din mediul rural din România. Prin noua şcoală vrem să facem mai mult: să oferim un spaţiu modern pentru educaţia copiilor noştri, să stimulăm implicarea mediului privat în proiecte publice, dar mai ales să construim un model de şcoală pentru viitorul învăţământului din mediul rural. Educaţia este temelia societăţii şi niciodată nu este prea mare o investiţie în educaţie deoarece, în timp, se întoarce în comunitate înzecit", a declarat primarul Gheorghe Damian, conform comunicatului menţionat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură3°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri