O șoferință a lovit un copil de 7 ani și a fugit de la locul accidentului - Polițiștii au găsit-o după o oră

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-06-2024

Actualizat: 02-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Politia Română

O femeie care a lovit duminică un copil de 7 ani cu mașina pe o stradă din Constanța a plecat de la fața locului. Ea a fost prinsă de polițiști după aproximativ o oră.

Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada B.P. Hașdeu din Constanța s-a produs un accident rutier.

La fața locului, polițiștii au constatat că o femeie ar fi condus un autoturism și ar fi accidentat un minor de 7 ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis.

Ulterior, femeia a părăsit locul faptei.

Ea a fost identificată de polițiști după aproximativ o oră.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihioactive, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea urmelor acestuia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri