Femeia în vârstă de 40 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției, lovind bariera de acces în parcare, ulterior acroșând trei autoturisme parcate și zidul clădirii Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au fost sesizați sâmbătă în jurul oeri 15.30 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Victoriei, în parcarea din apropierea Teatrului „Alexandru Davila”, scrie Mediafax.

Sursă foto: MJ
Portivit IPJ Argeș, din verificările preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit că o femeie în vârstă de 40 de ani, din Pitești, aflată la volanul unui autoturism, pe fondul neatenției, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind bariera de acces în parcare, ulterior acroșând trei autoturisme parcate și zidul clădirii Teatrului „Alexandru Davila”.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără a rezulta victime.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit documentele aferente tamponării și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.






























Comentează