Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O specie nouă de mamifer primitiv mezozoic descoperit în Haţeg

adevarul.ro
mamifer mezozoic descoperire hateg

O specie nouă de mamifer primitiv de la finalul Mezozoicului (Cretacic terminal) a fost descrisă de o echipă româno-belgiană - alcătuită din Vlad Codrea şi Alexandru Solomon, de la Universitatea Babeş-Bolyai, respectiv Muzeul Judeţean Mureş şi din Thierry Smith, Ghéreint Devillet, de la Institutul Regal de Ştiinţele naturii din Bruxelles, Belgia - pornind de la o descoperire mai veche a lui Codrea, conform news.ro

Descoperirea a fost publicată în prestigioasa revistă Journal of Mammalian Evolution, iar specia are la bază un fragment de craniu asociat cu un premolar inferior şi un fragment de mandibulă al altui individ.

Fragmentul de craniu cu dinţi asociaţi şi cel de mandibulă au fost descoperite la Nălaţ-Vad, judeţul Hunedoara, în roci având vârste estimate în jur de 70 milioane de ani care dovedesc posibila existenţă a unui domeniu insular, aşa-numita „Insulă Haţeg”.

Kogaionon radulescui este o specie de mamifer multituberculat din grupul kogaionidelor dedicată, aşa cum numele speciei arată, regretatului paleontolog bucureştean Constantin Rădulescu, fost director al Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”.

Astfel de mamifere, dar din specii diferite, au mai fost descrise din Haţeg şi din alte teritorii româneşti, precum sud-vestul Bazinului Transilvaniei şi Poiana Ruscă.

„Analizele caracterelor morfologice ale acestor vieţuitoare au permis paleontologilor să demonstreze că taxonul semnalat în 2018 drept Litovoi tholocephalos de la Pui, Bazinul Haţeg, nu este altceva decât un sinonim a ceea ce fusese anterior descris cu ani în urmă, din aceeaşi localitate, drept Barbatodon transylvanicus. Cum genul Litovoi (caracterizat de autorii studiului din 2018 drept un animal „cu creier mic”) fusese dedicat voievodului care stăpânise în Evul Mediu ţinuturile Olteniei de Nord şi Haţegului, putem spune că prin noua contribuţie recent publicată, asistăm la a doua sa «moarte», cea dintre numirile zoologice”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Noua descoperire demonstrează, pe de o parte, diversitatea vechii faune haţegane, iar pe de alta, aduce claritate în sistematica mamiferelor ce au trăit în urmă cu milioane de ani, servind de asemenea la înţelegerea vechilor medii de viaţă precum şi a faunelor care le-au populat.

De asemenea, acest nou taxon completează seria de descoperiri realizate recent de echipa de cercetare condusă de prof. Vlad Codrea.

Vlad Codrea este profesor universitar doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi profesor asociat la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Judeţean Mureş. Dr. Alexandru-Adrian Solomon este muzeograf la Secţia de Ştiinţele Naturii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.