Federația Română de Canotaj a anunțat, joi, decesul Marlenei Zagoni, fostă sportivă de top și medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, în proba de 8+1. Zagoni avea 74 de ani. A fost antrenoare la CSS 3 Steaua, la lotul de juniori, apoi la echipa olimpică feminină, relatează News.ro.
“Un om cu suflet cald, o profesionistă desăvârşită, care şi-a dedicat viaţa canotajului şi formării generaţiilor de campioni. Drum lin! Rămâneţi veşnic în inimile noastre. Condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi”, notează FR Canotaj pe Facebook.
Marlena Zagoni (Predescu înainte de căsătorie) a fost componentă a loturilor feminine de canotaj ale României peste opt ani. A participat la două ediţii ale JO şi cinci ale CM şi la numeroase regate internaţionale. A activat ca sportivă la cluburile bucureştene Nautic Universitar, Dinamo şi Steaua.
Din 1998 a activat ca profesor – antrenor de canotaj la CSS nr. 3 Steaua Bucureşti dedicându-se cu prioritate activităţilor de selecţie, pregătire şi promovare a tinerilor de perspectivă.
A primit titlurile de Maestru al Sportului, Maestru Emerit al Sportului şi Antrenor Emerit. I-a fost conferit Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a.
Comentează